Proaspeţii savanţi s-au dat răniţi, fluturându-şi opurile pe care le-ar fi scris în afara orelor de program, deşi se ştie că acele compilaţii fost-au cumpărate pe bani albi de la negrişorii specializaţi în matrapazlâcuri universitare.
Viziunea justiţiei române asupra furtului calificat a rămas la nivel de băcănie materialist-dialectică, de vreme ce la poarta puşcăriei gradul infracţionalităţii e măsurat strict cu cântarul.
Cum cel ce fură cu paporniţa atârnă mai greu decât ăl de fură cu vaporul, nu ne-am îndoit vreodată că respectivul cântar n-ar fi defect sau că judecătorii n-ar prinde muşte cu ceaslovul Codului penal.
Veşteda noastră îngrijorare a înflorit însă zilele astea, când am constatat că în urma exploziei diplomelor false, în afara câtorva răniţi nu vom avea nici un mort, singura povară pusă în cârca împricinaţilor fiind o eventuală lovire de nulitate a acelor hârtii falşe.
Folosind aceeaşi tactică de luptă ca şi aprozaristul Jenică Boerică, în sufrageria căruia am putut admira la televizor, când a fost săltat de poliţie, patalamaua de doctor în litere şi filozofie, generalii armatei române s-au îmbulzit să devină şi ei doctori, deşi ar fi meritat mai degrabă titlul de pacienţi, dacă s-ar fi luat în considerare conflictul deschis cu gramatica limbii române al unora dintre ei.
