Coronavirus - România: 28166 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Liliana Ruse: Nepotism colateral, sfidare directă

Thursday, 26 February 2009, 02:46 Sursă: gandul.info

Când Emil Boc şi-a adus la guvern toată funcţionărimea de la Primăria Clujului, am zis că e normal, că doar are nevoie de colaboratori cât mai apropiaţi. Când a vrut să îi dea afară din Palatul Victoria pe cei mai mulţi dintre vechii angajaţi, m-am gândit că e vreo exagerare a presei, fie şi numai pentru faptul că mi-e greu să mi-l imaginez pe durduliul şi jovialul Boc drept agresor de gravide şi lehuze.

Când Cabinetul a primit cu braţele deschise foşti securişti şi nomenclaturişti, mi-am spus că, oricum, electoratul PD-L crede, ca şi Traian Băsescu, faptul că există şi „securişti de bine”, iar lustraţia mai e de interes doar pentru exaltaţii din Piaţa Universităţii. Când premierul a împrumutat de la preşedinte modelul angajamentului de fidelitate a angajaţilor nu faţă de instituţie, ci de şeful lor, m-am convins că paranoia este contagioasă.

Cu două zile în urmă, presa a descoperit că prim-ministrul pune în practică, la propriu, nepotismul. Domnişoara Mihaela Eugenia Boc a fost angajată consilier la guvern. În loc de scuze şi retragere a tinerei angajate, din motive de indecenţă faţă de sutele de vechi angajaţi care vor rămâne fără serviciu, guvernul a răspuns cu un comunicat sfidător, în care ceartă mass-media răuvoitoare pentru că răstălmăceşte faptele: Mihaela Eugenia este nepoată de-a cincea a lui Emil Boc sau, mai exact, „rudă de gradul V, în linie colaterală, a Şefului Executivului”; nu este consilier personal al premierului, ci consilier al secretarului de stat la Cancelaria prim-ministrului.
 

Vezi mai multe


Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri