O creangă dintre cele care fac pilaf maşinile peste care cad a picat azi peste un tramvai de pe linia 41. N-a picat de capul ei. A fost tăiată de unul dintre căţărătorii drujbei care rotunjesc copacii la început de primăvară. Să vedeţi cum. În tramvai eram şi eu, să ajung la Casa Scînteii Presei Libere. Văd că în spate, în picioare, era un călugăr cu potcap vişiniu. Dar nu suficient de vişiniu încît să aibă o maşină la dispoziţie. Nu cred în superstiţiile că dacă vezi un călugăr îţi merge prost în ziua cînd ai dat cu ochii de el. Dar într-o noapte, cînd m-am întors de la Praga cu avionul, o cursă care nu întîrzia niciodată, la îmbarcare văd nişte călugări, ceea ce mi-a stîrnit o oarecare anxietate. Una e să nu crezi şi alta e să pui frînă în faţa pisicii negre care îţi taie calea pe stradă, cu speranţa că maşina din spate nu te va buşi. Ne suim în avion şi în loc să plecăm, mai stăm, minut cu minut, vreo oră, pînă apare şi ultimul călugăr – nu era român, dacă asta vreţi să ştiţi.
