Proiectul bugetului de stat pentru 2009, atât de mult tergiversat şi contestat, are un mare merit: nu abdică de la necesitatea de a avea un deficit cât mai mic. Mulţi au criticat opţiunea Guvernului. S-a spus, de exemplu, că în perioadele de criză statul trebuie să-şi sporească, nu să-şi reducă cheltuielile, pentru a preveni intrarea economiei în recesiune. Aşa este.
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, vor înregistra în 2009, după previziunile tehnocraţilor de la Bruxelles, un deficit mediu de 4% din PIB, cu mult peste limita maximă stabilită la Maastricht. În spatele mediei se ascund însă mari discrepanţe: deficite de 11% din PIB în Irlanda, dar de numai 2% în Germania. Situaţia diferă foarte mult de la ţară la ţară, iar cea din România nu se aseamănă cu nici una din Uniunea Europeană.
Dacă deficitul bugetar va creşte, va creşte şi cel extern, pe care, în actualele condiţii de criză financiară, nu l-am mai putea acoperi şi am risca să intrăm chiar în încetare de plăţi. Or, dacă dintr-o recesiune ai şanse să ieşi într-un an, doi, trei, dintr-un infarct financiar nu-ţi mai revii nici în zece ani. De aceea, prioritatea nr. 1 a României în 2009 este ajustarea deficitului extern, proces care a şi început.
