Un senior din breasla jurnaliştilor, om pe care nici măcar nu mi-l pot închipui cu accese de naivitate, rostea deunăzi, apăsat şi convins, că în astfel de vremuri, în care opoziţia politică e doar o umbră, rolul de câine de pază al democraţiei îi revine societăţii civile, presei mai ales.
Înşirate într-un astfel de context, cuvintele sună bine, dar n-au acoperire în fapt. Societatea civilă românească e incapabilă de coagulare, e divizată până în măduva celei mai firave idei şi, cel mai grav, n-are lideri. În absenţa unor personaje credibile şi cât mai puţin legate de vreuna dintre zonele politice, românii spectatori ai actualităţii sunt obligaţi să regurgiteze figuri tocate mărunt în trecutul recent sau să înghită, resemnaţi, bizareriile rostite de nişte neica nimeni travestiţi în comentatori ai stării de fapt.
