Tigrul tasmanian
Ultimul tigru tasmanian, sau thylacin, despre care s-a ştiut, a murit la Hobart Zoo, în Tasmania, Australia, pe 7 septembrie 1936.
În ciuda faptului că se ştia că este singurul supravieţuitor al speciei sale, animalul, denumit Benjamin, a murit din cauză că a fost neglijat după ce a fost lăsat în afara adăpostului său, pe o vreme foarte rea.
Deşi i se spune tigru şi arată ca un câine, thylacinul nu este înrudit cu niciuna din cele două specii. El a fost cel mai mare marsupial carnivor din timpurile moderne, iar ruda sa cea mai apropiată, încă în viaţă, este diavolul tasmanian.
Thylacinul a dispărut de pe faţa Pământului din cauza unei vânători intensive instituite de guvernul tasmanian, pentru că se credea că animalul era o ameninţare pentru oi şi gâini. Ultimul tigru tasmanian din sălbătice, cunoscut, a fost omorât de un fermier, Wilf Batty, în 1930, după ce l-a văzut pe animal lângă casa sa.
Quagga
Quagga era o specie unică din familia zebrelor, având dungi doar în partea din faţă a corpului, iar culoarea blănii sale era de la maro deschis, pe burtă şi pe spate, până la alb, pe picioare. Fotografia este singura care a fost capturată vreodată, la zoo Londra, în 1870.
Unicitatea sa a făcut din Quagga o ţintă pentru vânători şi pentru braconieri, iar ultimul quagga sălbatic a fost probabil ucis în anii 1870. Specia a dispărut pe 12 august 1883, când ultimul exemplar a murit la zoo Amsterdam, Olanda.
Porumbelul pasager
Povestea porumbelului pasager este una dintre cele mai tragice din istoria extincţiilor moderne. Acum 200 de ani era departe de a fi în pericol, ei fiind chiar cea mai întâlnită pasăre din America de Nord.
Porumbelul a devenit însă o sursă recunoscută şi ieftină de mâncare, mai ales pentru sclavii americani şi pentru săraci, ducând la o vânătoare catastrofică. Episcopul catolic al Quebecului, din 1703, a excomunicat întreaga specie.
Ultimul porumbel pasager cunoscut, Martha, a murit în captivitate în 1914, în Ohio, SUA. În 1896, ultimul cârd de porumbei a fost măcelărit de vânători deşi se ştia că este ultimul din specia sa.
Broasca buboasă aurie
Prima înregistrare a broaştei buboase aurii a fost în 1966, iar ultima în 1989. Broasca, de o culoare portocalie puternică, era originară din pădurile tropicale din Costa Rica.
Extincţia sa simbolizează un declin la scare largă a amfibienilor în ultimele decenii, care a fost cauzat de schimbările climatice. Biologul australian Tim Flannery a descris dispariţia broaştei buboase aurii ca fiind prima cauzată de încălzirea globală.
Foca călugăr din Caraibe
Foca călugăr a fost singura focă nativă din Marea Caraibilor şi Golful Mexic şi singura care a dispărut din cauza oamenilor, în mod direct. A fost declarată dispărută oficial abia anul trecut, pe 6 iunie 2008, deşi ultima înregistrare a unei foci călugăr a fost făcută în 1952.
Specia a dispărut din cauza vânătorii.
Ibexul din Pirinei
Ibexul din Pirinei, ghinionist că a dispărut de pe faţa Pământului, s-a transformat într-un norocos, întrucât este prima specie extinctă care a fost clonată. După care, a redevenit ghinionist, încât clona a murit la doar şapte minute după naştere, în ianuarie 2009.
Ultimul ibex din Pirienei, născut pe cale naturală, a murit pe 6 ianuarie 2000, strivit de un copac. Partenerul animalului murise cu un an înainte, de bătrâneţe.
Bubal Hartebeest
Bubal Hartebeest era un animal magnific, ce fusese domesticit de egiptenii antici pentru mâncare şi sacrificii. Creatura a fost menţionată chiar şi în Vechiul Testament.
Deşi, mai demult, el alerga prin toată Africa de Nord şi prin Orientul Mijlociu, mitologia în care era învăluit animalul nu a fost suficientă pentru a-l salva de vânătorii europeni.
Ultimul Bubal Hartebeest a murit la zoo Paris în 1923.
Tigrul din Java
Tigrul din Java era o subspecie de tigru limitată la insula indoneziană Java. Ultimul specimen a fost văzut în 1972, deşi există câteva dovezi că animalul ar fi reuşit să supravieţuiască până în 1980.
Principala cauză a dispariţiei lui a fost pierderea habitatului, ce continuă să pună probleme serioase speciilor din Java.
Mai există oameni care cred că tigrul încă mai supravieţuieşte în cele câteva păduri rămase pe insulă, dar chiar dacă ar fi aşa, numărul lor ar fi prea mic pentru a face specia să supravieţuiască în viitor.
Peştele Tecopa
Peştele Tecopa a fost descoperit în 1942, în California, SUA, iar declinul său a început imediat după eveniment, întrucât zona respectivă a fost canalizată şi a devenit o afacere pentru constructorii de case.
Peştele a fost declarat dispărut în 1981.
Măgarul sălbatic sirian
Măgarul sălbatic sirian a fost declarat dispărut de pe Pământ când ultimul exemplar a murit în 1928, la zoo Viena. Pe vremuri, el trăia în Mesopotamia, în turme foarte mari.
Se pare că măgarul sălbatic sirian a fost condus către dispariţie de către Primul Război Mondial, când habitatul lui a fost distrus de armatele turce şi britanice.
Delfinul de apă dulce Baiji
Inevitabilul s-a întâmplat pentru paşnicul delfin de apă dulce Baiji, care locuia în râul Yangtze din China în ultimii 20 de milioane de ani. Specia sa a fost declarată dispărută funcţional în 2006, când a mai fost găsit un singur exemplar în toată zona sa de locuire.
Aceasta a fost prima dispariţie a unui cetaceu în timpurile moderne.
Populaţia de Baiji s-a aflat într-un declin rapid în ultimele decenii din cauza industrializării Chinei, care au făcut din Yangtze una din arterele principale. Râul este acum una dintre cele mai poluate ape din lume.
Poveştile tradiţionale chineze se referă la Baiji ca la un simbol al păcii şi al prosperităţii. Veneraţia lor pentru delfin s-a sfârşit tragic în timpul "Marelui Pas Înainte", când oamenii au fost chemaţi să vâneze animalul în numele redefinirii prosperităţii Chinei.
Din păcate, chinezii au primit ceea ce au cerut.
