Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Sonda Dawn a obținut o primă fotografie a planetei pitice Ceres

Wednesday, 10 December 2014, 14:12 Sursă: AGERPRES

Dawn urmează să ajungă pe orbita acestui planetoid, cel mai mare obiect cosmic din centura de asteroizi dintre planetele Marte și Jupiter, în martie 2015.

"Acum, în sfârșit, dispunem de o sondă aproape de a ne dezvălui secretele acestei lumi misterioase și îndepărtate", a comentat directorul misiunii Dawn, Marc Rayman, de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Sonda Dawn a surprins imaginea în care Ceres este vizibilă la o rezoluție de doar 9 pixeli la 1 decembrie, pe când se afla la distanța de aproximativ 1,2 milioane de kilometri de destinație — aproximativ de trei ori distanța de la Pământ la Lună.

Fotografia a fost făcută în scopul calibrării camerei foto a sondei Dawn și nu are cea mai bună acuratețe, fiind întrecută în rezoluție de fotografiile obținute de Telescopul Spațial Hubble. La începutul anului viitor însă, experții NASA se așteaptă ca fotografiile primite de la sonda Dawn să fie mai clare decât cele obținute de telescopul Hubble.

Misiunea Dawn, cu un buget de 466 de milioane de dolari, a fost lansată în septembrie 2007 în scopul de a studia de a aproape cel mai mare obiect din centura de asteroizi, Ceres, dar și protoplaneta Vesta, obiecte care pot oferi informații importante despre începuturile sistemului nostru solar, de acum 4,6 miliarde de ani.

Sonda Dawn s-a aflat pe orbita protoplanetei Vesta, ce are diametrul de 525 de kilometri, între iulie 2011 și septembrie 2012, transmițând spre Pământ un tezaur de informații despre compoziția și istoria geologică a acestui obiect cosmic. Apoi sonda și-a început drumul spre Ceres, planetoidul cu un diametru de aproximativ 950 de kilometri. Vesta se află la aproximativ 168 de milioane de kilometri de Ceres. Pentru comparație, Pământul se află la 150 de milioane de kilometri de Soare.

Ceres este singura planetă pitică din sistemul solar aflată în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Celelalte planete pitice, dintre care cea mai cunoscută este Pluto, se află la distanțe mult mai mari, în înghețata Centură Kuiper aflată dincolo de orbita planetei Neptun. Ceres este un planetoid cu atât mai special și pentru că deține apă, care este ejectată în spațiu, probabil sub forma unor gheizere de gheață.


Vezi mai multe


Alte articole din: ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE
Alte articole din: ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE