UPDATE 22:30 S-a încheiat meciul! Astra învinge Dinamo cu 3-2, după o repriză secundă extrem de spectaculoasă.
Au înscris: Budescu 49′, 67, Crepulja 80′ / Popescu 16′, Moldoveanu 75′.
Constantin Budescu a fost omul meciului, dar a fost eliminat în minutul 90+1.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Astra a avut evoluții foarte bune pe teren propriu în acest debut de campionat. Giurgiuvenii au învins FCSB și CFR Cluj și au remizat cu FC Viitorul.
Dan Alexa are aproape tot lotul la dispoziție, singurul absent fiind fundașul Radunovici, care este suspendat.
Denis Alibec are șanse mari să joace primul meci din luna august, dar va începe ca rezervă. Dinamo este victima preferată a atacantului, reușind 10 goluri și 5 pase decisive în cele 17 confruntări cu echipa ‘câinilor roșii’.
După numirea lui Dusan Uhrin pe banca tehnică, ‘roș-albii’ au două victorii și un egal în ultimele trei meciuri.
Golgheterul lui Dinamo, Daniel Popa, va absenta din cauza unei accidentări.
Astra Giurgiu a câștigat ultimele trei confruntări cu Dinamo în Liga 1. Ultimul succes al bucureștenilor datează din aprilie 2017, 2-1 la Giurgiu.
Iată echipele probabile pentru meciul din această seară, de la ora 20:30:
Astra: Kitanov – Bruno, Graovac, Tamaș, Dima – Crepulja – V. Gheorghe, Simion, Fl. Matei, Budescu – Stahl.
Dinamo: Piscitelli – Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Corbu – I. Filip – Sorescu, Nistor, Fabbrini, Neicuțescu – Montini.
Meciul Astra - Dinamo este LIVE VIDEO BLOG pe realitateasportiva.net de la ora 20:30.