INCREDIBIL - Nu mai scăpăm de Şarapova! Rusoaica a adus din nou tristeţe în România

Thursday, 28 August 2014, 11:06, Sursă: REALITATEA.NET

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 95 WTA, i-a dat o replică foarte bună rusoaicei Maria Şarapova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, care a avut nevoie de trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, şi de peste două ore şi jumătate de joc pentru a se califica, miercuri, în turul 3 al US Open.

Adaugă părerea ta

Dulgheru, fostă locul 26 WTA, a etalat un tenis de înaltă clasă şi a pus-o de multe ori în dificultate pe Şarapova. Românca, acuzând accidentarea la încheietura mâinii drepte, suferită în primul tur, s-a recunoscut greu învinsă, surprinzănd-o pe Şarapova cu loviturile sale câştigătoare, într-una dintre cele mai frumoase partide de pe tabloul feminin al US Open.

"Lupta a fost cumplită, am avut o adversară tenace azi. Ea a alergat foarte bine, dar important este că am câştigat", a declarat Şarapova, la microfonul Eurosport.

Sursa: Mediafax