GSP şi Cătălin Tolontan, cel care semnează prefaţa cărţii Mariei Olaru, au publicat câteva fragmente din volumul fostei gimnaste, în care aceasta povesteşte despre bătăile primite la antrenamente şi despre umilinţele la care era supusă.
"După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut şi s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră şi făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri. Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m‑a dat afară din sală. Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m‑a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singură excepţie, m‑am lovit la coaste. După antrenament mi‑a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri şi mi‑a mai spus 'catâr încăpăţânat'. Era iute la mânie şi la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte... mă cam umpleam de groază", este un fragment din cartea fostei gimnaste.
"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineaţă am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinişan că fac prost la treişaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în faţa lui în poziţie de drepţi şi iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele şi iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste faţă şi m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii şi faţa. La ochi eram puţin vânătă", mai povesteşte Maria Olaru.
Maria Olaru rememorează şi momentul în care tatăl unei colege a intrat în sala de sport de la Deva, chemat de Octavian Bellu şi Mariana Bitang, care erau furioşi că o prinseseră pe sportivă transportând dulciuri pentru celelalte fete.
"Partea şi mai groaznică a urmat după aceea: părinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte. Aşa se face că eu (altfel, prea obişnuită cu violenţele fizice care îmi maltrataseră copilăria) a trebuit să asist şi la o scenă cumplită, pe care nu o pot uita. Acolo, în sală, pe aparatul numit sol, în faţa tuturor, [subliniere]tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei.[/subliniere] A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini. De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor. Boceam cu ciudă, cu o umilinţă neputincioasă. Mă gândeam dacă, într-o asemenea situaţie, tatăl meu ar fi procedat la fel. Nu, exclus! La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?». Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele", mărturiseşte fosta gimnastă în cartea sa.
Jurnalistul Cătălin Tolontan spune că a primit manuscrisul în septembrie 2015 şi a sunat-o pe Maria Olaru să o întrebe dacă este sigură că vrea să publice volumul: "Atât de tulburătoare era cartea".
"Dacă această carte va fi publicată, ea reprezintă cea mai sinceră mărturie a performanţei sportive apărută vreodată la noi. Şi mai mult decât atât. Paginile Mariei Olaru sunt o depoziţie despre preţul succesului care traversează zările luminoase ale sportului. Un inginer, un medic, un profesor sau un şofer crescuţi în România ar putea spune aceeaşi poveste", arată Tolontan, în prefaţa cărţii.
