Coronavirus - România: 28582 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

SIE răspunde după acuzaţiile aduse de Kovesi: Nu monitorizăm cetăţenii români din străinătate

Tuesday, 26 April 2016, 17:28 Sursă: REALITATEA.NET

Redăm, în continuare, comunicatul de presă în care SIE afirmă că îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu prevederile legale şi o critică pe şefa DNA că punctul său de vedere"este generat de o neînţelegere a specificului pe care îl incumbă activitatea de informaţii externe/ spionajul".

Șefa DNA critică lipsa de colaborare a SIE

"SIE nu monitorizează cetățenii români aflați în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securități, așa cum nu monitorizează conturile și transferurile bancare, achizițiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetățenii români în străinătate.

În acord cu tratatele internaționale la care România este parte, SIE nu desfășoară activitate specifică pe spațiile aliate (UE, NATO), ca urmare nu desfășoară activitate specifică nici în Franța, stat menționat ca exemplu de procurorul șef DNA.

Orice acțiune pe spațiile aliate se desfășoară doar în parteneriat cu structurile de informații locale și strict în limita competențelor serviciilor de informații, așa cum sunt acestea prevăzute și înțelese în Comunitatea Informativă Nord-Atlantică/UE. Activitatea de spionaj este ilegală raportat la statul țintă.

Un serviciu de spionaj nu poate obține, în străinătate, în mod autonom și legal, documente clasificate, baze de date, evidențe, date despre conturi, transferuri bancare, etc.

Accesul se poate realiza prin intermediul surselor umane, persoane recrutate și gestionate conspirat și legendat și care, prin acțiunile lor, încalcă legislația statului de origine, săvârșind infracțiunea de spionaj/trădare. Activitatea de spionaj este o resursă foarte importantă a statului, focalizată pe obținerea de informații secrete, protejate de state/entități, vizând amenințări la adresa securității naționale.

Având în vedere riscurile inerente activității, riscuri pe care ofițerii SIE sunt pregătiți să și le asume și antrenați să le gestioneze, spionajul este angrenat în zone care nu pot fi accesate pe altă cale, în speță atunci când informațiile nu pot fi obținute pe canale legale cum sunt cele generate de cooperarea polițienească, schimbul de date între instituții cu atribuții de control financiar, mecanisme judiciare sau, în unele situații, chiar prin abonamente la baze de date publice.

În cursul cercetării informative, SIE obține, țintit sau colateral, și informații referitoare la intenții de încălcare a legii de către persoane fizice sau juridice române sau străine.

Informațiile SIE nu se pot constitui în probe în instanță, întrucât sunt obținute prin surse umane cetățeni străini, cu mijloace și metode specifice, care ”nu pot fi dezvăluite nimănui și în nicio împrejurare”.

Respectând cu strictețe atât propria lege de organizare și funcționare cât și protocoalele de cooperare și competențele celorlalte structuri din Sistemul Securității Naționale, acest tip de informații sunt transmise spre completare, validare și exploatare acelor instituții ale statului cu atribuții și posibilități legale, în speță SRI, MAI, ONPCSB, etc.

Astfel, în cursul anului 2015 și în primele luni ale anului 2016, SIE a transmis către SRI, MAI, ONPCSB, ANAF, MApN/DGIA sau alți beneficiari 35 note informative/ semnalări/ alerte vizând aspecte corelate fenomenului de corupție/ infracțiunilor economice.

Totodată, în același interval de timp, SIE a transmis beneficiarilor legali 10 materiale (analize strategice/ buletine tematice/ note de informare) pe subiecte vizând riscuri la adresa securității economice (inclusiv aspecte privind economia subterană, perpetuarea corupției).

Menționăm, de asemenea, că Serviciul primește în mod curent și răspunde cu promptitudine la solicitări punctuale de verificare vizând entități economice, persoane fizice sau juridice cu interese de afaceri în România (credibilitate acționari, implicare în acțiuni ilegale conexe traficului de droguri, finanțarea organizațiilor teroriste, etc.).

În perioada de referință, SIE a răspuns la 30 astfel de solicitări, beneficiarii principali fiind, de asemenea, SRI și MAI.

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm faptul că, în contextul în care SIE nu are acces la activitatea sau dosarele aflate în lucru la DNA sau la identitatea suspecților din aceste dosare, în intervalul temporal la care face trimitere procurorul șef DNA, SIE nu a primit nicio solicitare de verificare sau obținere de informații vizând vreo persoană fizică sau juridică cercetată pentru fapte de corupție", se arată în comunicat.

Ce spunea Kovesi

Reamintim că Laura Codruţa Kovesi a precizat că timp de trei ani, SIE nu a mai furnizat informaţii DNA, în condițiile în care de la SRI, spre exemplu, a primit 90 de sesizări din partea SRI doar în anul 2015.

„Nu pot să îmi explic de ce de la SIE în ultimii ani nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofițerii SIE nu au informații. În 2015, din 5988 de dosare, 90 au avut la bază sesizari SRI, 22 au avut la bază sesizări DIPI (MAI) și 4 de la Direcția de Informații a Armatei, însă de la SIE nu am avut nici o informare", a spus Laura Codruța Kovesi.

Șefa DNA a atras atenția că această lipsă de colaborare continuă în condițiile în care mulți dintre inculpații anchetați de procurorii anticorupție își deschid conturi în străinătate sau există firme străine anchetate în țările lor pentru mita dată în România. Kovesi a precizat că și acest serviciu are obligația de a trimite informări atunci când în activitățile pe care le desfășoară sesisează fapte penale. â

Șefa DNA a mai spus că i se pare imposibil ca ofițerii SIE să nu cunoască faptul că mai mulți infractori au cheltuit sume mari de bani pentru a cumpăra proprietăți în străinătate. A dat și un exemplu: un suspect a achiziționat o casă de șase milioane de euro în Franța și SIE nu a trimis nicio sesizare către DNA.

„Nu am primit niciodată informări de la SIE, am aflat din comisii rogatorii sau din investigații jurnalistice. Mi-e greu să cred că ofițerii de informații nu dau peste aceste elemente și nu înțeleg de ce nu sesizează DNA. Am vazut că foarte mulți dintre cercetați își mută averea și bunurile în străinătate. Este de siguranță națională, ca atunci când milioane de euro sunt transferate în off-shore, sau când sume considerabile de bani sunt date ca mită prin off-shore-uri pentru licitații publice", a subliniat șefa DNA.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ