Coronavirus - România: 479634 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Sebastian Ghiţă, trimis în judecată de DNA

Wednesday, 29 July 2015, 13:27 Sursă: REALITATEA.NET

Potrivit unui comunicat de presă trimis realitatea.net, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a lui Sebastian Ghiță, aflat sub control judiciar, fiind cuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu, în prezent aflat în stare de arest în altă cauză, este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

BĂDESCU IULIAN, primar al municipiului Ploiești, la data faptelor (în prezent aflat în stare de arest în altă cauză), pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, (în stare de libertate sub control judiciar ce expiră la data de 11.09.2015), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - dare de mită - instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit - spălare de bani

În rechizitoriul întocmit, procurorii precizează că Ghiţă l-a instigat pe Bădescu să acorde unui club sportiv, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei:

"În cursul anului 2013, inculpatul Bădescu Iulian, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, a acordat unui club sportiv, susținut de acesta din urmă, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit, obținut de asociația respectivă.

Această finanțare a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul,,Promovarea sportului de performanță”, organizată, în baza legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești)", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, se mai precizează că Bădescu a pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă o casă:

"Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situată în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei.

Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați. În perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a disimulat adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți (reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM) din contul unei firme controlate de acesta, către o societate administrată în fapt de inculpatul Bădescu Iulian. Ulterior, această sumă de bani a fost transferată de inculpatul Bădescu Iulian către o altă societate controlată de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită", se arata in comunicat.


Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ