Update 14:48 După ce s-a terminat şedinţa, Liviu Dragnea a susţinut o declaraţie de presă în care a precizat că CeXn se va ţine miercuri, la ora 11.00, liderii PSD urmând să aibă o discuţie aşezată. Totodată, Dragnea a anunţat că pentru el, Zgonea nu mai este o prioritate.
"Miercuri vom avea CExN, am stabilit şi ziua şi ora, la 11.00 la grupul de la Cameră. Valeriu Zgonea nu mai este prioritatea zero a partidului. Vineri ar fi putut începe lupte interne care ar fi avut efecte devastatoare pentru partid. Mesajele sunt în sensul unităţii. După ziua de vineri, adrenalina a scăzut. Miza era sa intre PSD in disolutie. Este puţin probabil să mai doresc să continui după alegerile locale. Eu nu i-am cerut demisia lui Valeriu Zgonea. De fapt, o să vă surprindă, dar pentru mine Valeriu Zgonea nu mai este o prioritate".
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat Biroul Permanent Național pentru a face ”o analiză la rece” a situației.
Ieri, Valeriu Zgonea a postat pe Facebook o scrisoare deschisă în care spune, printre altele, cităm:,,PSD nu merită povara unei imagini afectate. Nu e drept ca PSD să fie afectat din cauza unor interese personale''. În aceeași scrisoare deschisă, președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, i-a transmis lui Liviu Dragnea, pe internet, să se retragă din ”responsabilitate”.
Reacția liderului PSD a fost pe măsură. ,,De ce a acceptat funcția de președinte al Camerei dacă nu este de acord cu ce s-a întâmplat la referendum? Nici nu mai contează ce a zis, dacă își va da demisia sau nu, pentru partid oricum e descalificat'', a replicat Liviu Dragnea.