"Vizele pentru Statele Unite sunt iarăşi un obiectiv pe care îl urmărim constant. (...) Aici lucrurile sunt, cumva în alt registru decât cel care se referă la Schengen. Este vorba despre o legislaţie americană care prevede un prag de 3% pentru rata de refuz a vizelor, care este generat de o serie de factori, dar care în momentul de faţă se află la un 9,11%. Trebuie să ajungem la 3% ca să poată, conform legislaţiei americane, fi luată o decizie cu privire la accederea României în Programul Visa Waiver.
Îmi aduc aminte că în 2009 eram la un procent de peste 26% faţă de 9,11% la cât suntem acum. Suntem într-o progresie constantă spre acest obiectiv. (...) Vom declanşa în perioada următoare o campanie de informare, aşa cum mai am făcut şi cu ceva vreme în urmă, în perioada 2009-2011, când am avut trei ani la rând o campanie publică de informare cu privire la condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a obţine o viză fără probleme de către un cetăţean român care o solicită", a declarat Bogdan Aurescu, scrie Agerpres.ro