Iohannis, după discuţiile cu ministrul de Externe ucrainean: Sper că armistiţiul va fi respectat

Tuesday, 17 February 2015, 12:37 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, discuţia prilejuită de întrevederea dintre preşedintele Iohannis şi ministrul de externe al Ucrainei a vizat în mod deosebit perspectiva dezvoltării relaţiilor bilaterale şi evoluţia situaţiei din Ucraina după semnarea noului acord de la Minsk din 12 februarie, referitor la încetarea focului în estul ţării.

Astfel, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa că intrarea în vigoare, la 15 februarie, a unui armistiţiu necondiţionat şi cuprinzător, va fi respectată de toţi cei implicaţi şi va conduce la o stabilizare a situaţiei în regiune.

De asemenea, preşedintele României a reafirmat susţinerea faţă de asigurarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei şi a transmis sprijinul ferm al României pentru continuarea parcursului european şi democratic al Ucrainei.

”A fost subliniată, totodată, importanţa deosebită, pentru reuşita acestui demers, a continuării şi aprofundării de către autorităţile de la Kiev a procesului de reformă internă, mai ales în domeniul luptei anticorupţie şi al consolidării instituţiilor statului”, se mai menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti dar şi noul consilier prezidenţial Lazăr Comănescu, numit în funcţie de preşedinte săptămâna trecută.

Citeşte mai mult pe mediafax.ro


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri