DNA cere urmărirea penală a lui Corlăţean, în dosarul prezidenţialelor din diaspora. Prima reacţie

Monday, 16 May 2016, 10:39 Sursă: REALITATEA.NET

DNA cere urmărirea penală a lui Titus Corlăţean, fost ministrul de Externe, in dosarul alegerilor prezidenţiale din 2014, privind votul din diaspora. Acesta este acuzat de împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi de abuz în serviciu. Pentru a fi cercetat,  senatorii trebuie să decidă dacă îi vor ridica imunitatea parlamentară acestuia. În replică, Titus Corlăţean a declarat că a aflat acuzaţiile din presă, adăugând că nu comentează. Totodată,  Liviu Dragnea a precizat că nu înţelege de ce este urmărit penal în acest dosar Titus Corlăţean, subliniind că nu are toate informaţiile.

Adaugă părerea ta

UPDATE 13:05 Cererea DNA a ajuns la Senat, informează Realitatea TV. Procurorul general Augustin Lazăr a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale față de Titus Corlățean, fost ministru de Externe, în dosarul votului din diaspora.

Potrivit unui comunicat al DNA,  Kovesi a transmis procurorului general al PÎÎCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Redăm, în continuare, comunicatul DNA:

 În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de CORLĂȚEAN TITUS, senator în Parlamentul României, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul,
- împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Corlățean Titus, senator, la data faptelor deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlățean Titus, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte.

Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate.

Prin urmare, limitarea accesului la secțiile de votare în străinătate a avut drept consecință creșterea procentajului total de voturi favorabile obținute de același candidat, în condițiile în care comportamentul electoral al cetățenilor români din străinătate, în mare parte, era defavorabil candidatului respectiv.