Dăncilă nu se dă dusă de la Palat! A mai convocat o ședință pentru astăzi

Sunday, 13 October 2019, 11:58, Sursă: REALITATEA.NET

Premierul încă în funcție, deși Guvernul Dăncilă a fost demis, nu prea vrea să-și ia liber și să se ocupe de campania electorală, așa că, a convocat o ședință de guvern pentru luni.

Adaugă părerea ta

Premierul încă în exercițiu Viorica Dăncilă a convocat o nouă ședință de guvern pentru luni, începând cu ora 11.00. Președintele Klaus Iohannis a precizat că luni, cel târziu marți, va desemna un nou premier.

Pe ordinea de zi anunțată de guvern figurează Raportul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe 2018 și două proiecte de hotărâri.

În condițiile în care Guvernul a fost demis săptămâna trecută prin moțiune de cenzură de către Parlament, acesta nu mai este abilitat să emită ordonanțe de urgență legate de rectificarea bugetară sau alte domenii.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi după-amiază, după consultările cu reprezentanții partidelor parlamentare, de la care PSD a lipsit, că luni sau cel târziu marți va desemna un prim-ministru, el spunând că este nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, de tranziție, și că este destul de clar că ne îndreptăm spre guvern PNL sau în jurul PNL.

Șeful statului a mai spus că, personal, sprijină varianta alegerilor anticipate, dar acestea sunt foarte greu de realizat constituțional, iar acum este nevoie de un guvern instalat rapid. "După prezidențiale putem redeschide cu toții ideea de anticipate", a adăugat președintele.