PSD-ul s-a dus la Cotroceni cu doi foști deținuți politici ca să ceară revocarea lui Augustin Lazăr

Friday, 12 April 2019, 11:16 Sursă: REALITATEA.NET

Consultările dintre președintele Klaus Iohannis și PSD s-a încheiat după aproximativ 45 de minute. După discuțiile cu delegația, șeful statului a a ținut să vorbească doar cu cei doi deținuți politici trimiși de social-democrați la Cotroceni, Marin Iancu și Ioan Munteanu.

Adaugă părerea ta

Discuțiile din președintele Iohannis și delegația PSD a durat în jur de 45 de minute. După încheierea discuțiilor cu delegația PSD, șeful statului a ținut să discute doar cu cei doi deținuți politici.

Președintele Iohannis le-a transmis lui Marin Iancu și Ioan Munteanu că se bucură că PSD i-a trimis la Cotroceni pentru consultări.

După consultările cu președintele Iohannis, Eugen Nicolicea l-a atacat pe Procurorul General Augustin Lazăr. Acesta a afirmat că este însoțit de doi deținuți politici pentru că invitația președintelui a vizat problemele din justiție și nu a fost strict pe tema referendumului.

Nicolicea a precizat că cei doi deținuți politici au sugerat o întrebare pentru președintele Iohannis: ”dacă la 30 de ani de la Revoluție este normal ca torționari sau apropiați ai torționarilor pot să ocupe funcții de conducere”.

"Dânșii au fost deținuți politici și au fost în închisoarea de la Aiud. Știți ce au suferit acolo. Domnul Marian Iancu este și revoluționar. Fiica domniei sale a fost împușcată mortal. Ținând cont că invitația președintelui a fost cu privire la justiție și nu doar la referendum, reamintesc că Ministerul Public se ocupă și de respectarea drepturilor și libertăților. Faptul că MP este condus de procurorul general considerăm că nu ar fi fost bine ca de această chestiune să se ocupe domnul Augustin Lazăr",a declarat Eugen Nicolicea la ieșirea de la consultările de la Cotroceni.

De asemenea, Eugen Nicolicea a afirmat vineri, după consultările de la Cotroceni cu Klaus Iohannis, că Parlamentul va aviza favorabil solicitarea președintelui de a demara referendumul din 26 mai.

Parlamentul va aviza favorabil solicitarea președintelui de a demara un referendum consultativ, care nu va avea efecte decizionale, cu recomandările care au fost făcute acolo, care nu erau decât citate din Constituție, din deciziile CCR și recomandările Comisiei de la Veneția, rămânând președintelui dreptul de a-l demara, de a pune întrebarea și responsabilitatea pentru această acțiune, Parlamentul neavând niciun fel de atribuție efectivă în acest referendum”, a spus Nicolicea.

Klaus Iohannis i-a cerut lui Eugen Nicolicea să iasă de la consultările purtate la Palatul Cotroceni pe tema Justiției, vineri dimineață. Șeful Statului a dorit să rămână singur la discuții cu cei doi foști deținuți pe care Liviu Dragnea i-a trimis la întâlnirea de la Cotroceni într-o tentativă  de a-l pune pe Iohannis într-o lumină proastă.

Consultările dintre Iohannis și PSD au început la ora 11:00. Liviu Dragnea a trimis doi foști deținuți politici la consultările de la Cotroceni și pe Eugen Nicolicea.

Partidul Social Democrat a anunţat vineri dimineaţă componenţa delegaţiei care ar urma să participe la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Justiţiei.

Prezența lui Marin Iancu și Ioan Munteanu în delegația PSD este un atac la Iohannis care nu susține cererea PSD-ALDE de revocarea a procurorului general Augustin Lazăr acuzat că a refuzat eliberarea unui fost deținut politic în anii '80 la Penitenciarul Aiud.

După PSD, şeful statului ar urma să aibă discuţii cu delegaţia ALDE, de la ora 12,00, însă reprezentanţii acestei formaţiuni au anunţat deja că nu vor participa la consultările de la Cotroceni.

De ce a inclus Dragnea doi foști deținuți politici în delegația PSD de la Cotroceni

Potrivit unui comunicat PSD, din delegaţie fac parte Eugen Nicolicea - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean.

Sursa citată precizează că ''Marin Iancu a fost deţinut politic la Penitenciarul din Aiud timp de cinci ani şi patru luni. Ioan Muntean a fost deţinut politic tot la Penitenciarul din Aiud, Secţia 6-a Bis cu regim restrictiv, categoria deţinuţi politic extrem de periculoşi pentru statul comunist PCR, timp de şapte ani''.

Cei doi foşti deţinuţi politic l-au acuzat pe actualul procuror general Augustin Lazăr că le-ar fi refuzat eliberarea din închisoare în anii '80, pe vremea când acesta făcea parte din comisia de eliberare de la Penitenciarul Aiud.

Iohannis, consultări cu Opoziția pe tema referendumului pe Justiție

Consultările cu PSD au început la ora 11,00, la Palatul Cotroceni.

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că nu va participa la aceste consultări, dar că va fi desemnată o delegaţie din partea partidului.

Joi au avut loc consultările cu liderii Opoziției

Iohannis a avut joi consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cu cei ai grupului minorităţilor naţionale, la finalul cărora Klaus Iohannis a afirmat că toţi cei care au participat la discuţii au "îmbrăţişat" ideea organizării unui referendum.

Klaus Iohannis a declarat, joi seară, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni cu liderii Opoziției, că discuțiile au avut ecou și că a decis că, după ce Parlamentul îi va răspunde scrisorii de consultare pe care a trimis-o, va formula și întrebările pentru referendumul pe Justiție. "Cred că românii au dreptul să dea răspuns acestui asalt pedsedist asupra justiției", a subliniat șeful statului.  

Ludovic Orban, anunț BOMBĂ după consultările cu Iohannis

"Am primit in aceasta dupa amiaza delegatiile PNL, USR, PMP, UDMR si pe cea a minoritatilor nationale. Am discutat despre situatia justitiei. Toti cei prezenti s-au aratat ingrijorati de evolutia din zona justitiei. Le-am spus direct ca, dupa mine, acest asalt al PSD-ului asupra justitiei trebuie sa primeasca un raspuns din partea romanilor, iar acesta este un referendum. Toti participantii din aceasta dupa amiaza au imbratisat ideea organizarii unui referendum. Asta ma bucura", a declarat Klaus Iohannis. 

Iohannis face MARELE ANUNȚ, după consultările de la Cotroceni pe referendum

"Intre timp, am trimis scrisoarea de consultare Parlamentului, astept in termenul legal un raspuns. Am abordat si alte teme cu care au venit delegatiile. Consultarile s-au desfasurat intr-o atmosfera foarte buna. Toti cei care au participat isi doresc, ca si mine, un referendum. Cred ca romanii au dreptul sa dea raspuns acestui asalt pedsedist asupra justitiei. Si mai cred ca, indiferent de optiunile politice ale romanilor, cu totii ne dorim o Romanie cu o justitie independenta, dreapta, scoasa de sub influenta politicului.

Am discutat si despre teme. Toti au fost de acord ca sunt teme de actualitate din justitia romaneasca", a mai spus seful statului.

Totodata, presedintele a asigurat ca, după ce Parlamentul îi va răspunde scrisorii de consultare pe care a trimis-o, va formula și întrebările pentru referendumul pe Justiție.

"Dupa ce voi primi raspunsul Parlamentului, voi formula intrebarile", a incheiat Iohannis.