Detalii şocante după explozia de la Satu Mare: ”Victima din explozie, pusă de iubit să se prostitueze”

Friday, 29 November 2019, 23:31 Sursă: Realitatea.NET

Apar detalii şocante, în urma exploziei de acum două zile din blocul de locuinţe din municipiul Satu Mare. 

Adaugă părerea ta

Sora tinerei internate în Bucureşti cu arsuri grave povesteşte pentru reporterii Pro TV că fata trăia un coşmar: era sechestrata de iubitul ei care o obligă să se prostitueze. 

Mai mult, tânărul ar fi ameninţat de multe ori că vor muri amândoi, dacă ea vrea să înceteze relaţia.

Cauzele deflagraţiei încă nu sunt clare, iar o echipă de experţi din Petroşani contribuie la investigaţie. 19 apartamente sunt distruse, iar oamenii nu au asigurări.

Tânăra de 22 de ani a suferit arsuri de gradele doi şi trei în urma exploziei de miercuri. Sora ei spune că a reuşit să vorbească cu ea la spital, şi așa a aflat tot coşmarul prin care trecea în ultima vreme.

Iubitul ei, care şi el a ajuns la spitalul de arşi din Timişoara, rănit în deflagraţie, i-ar fi interzis să mai iasă din casă şi ar fi supus-o unor chinuri cumplite.

Andreea Bota sora tinerei: ”Ea era închisă în apartament, o obliga să se prostitueze şi i-a interzis să ia legătura cu oricine, el respectivul, îi aducea clienţi pentru a se prostitua. În ultimele 4 zile i-a spus: «Ai să vezi că vom muri împreună».”

Vecinii confirmă şi ei că în apartamentul celor doi scandalurile se ţineau lanţ. Fata era bătută şi în casa lor zilnic veneau mulţi bărbaţi.

Sora fetei susţine că tânăra nu a avut putere să se apere şi să iasă din această relaţie toxică.

Îşi aminteşte cu înaintea deflagraţiei amândoi erau acasă în garsoniera când tânărul şi-a aprins o ţigară şi aşa ar fi provocat explozia.

Sora tinerei: ”O constrângea, bătea încontinuu, o urmărea prin scările blocurilor, au auzit şi vecinii. A intrat peste vecini care i-au atras atenţia ca să nu o mai bată, cu cuţitul şi i-au ameninţat cu moartea. Ea i-a zis că nu vrea să continue, că vrea să încheie şi atunci el a zis că nu se poate şi şi-a scos o ţigară şi atunci s-a produs deflagraţia.”

Citiți continuarea pe realitateaesatumare.net

Comentarii Existente
2019-11-30 08:51:57
Ce a facut melitia ! ZERO ! Asteptau ''plingerea'' ...

Legislatia si unele autoritati incurajeaza vizibil fenomenul infractional prin legislatie ambigua si intentionat permisiva, reactii intirziate si incompetente, pedepse ridicole, lipsa de transparenta si cooperare vizibila cu infractorii !!! Pentru violente nu exista protectie pentru victime, infractorii sint ''amendati'' cu citeva sute de lei, situatiile conflictuale si violente nu sint gestionate cu fermitate si corectitudine !!! Proxenetismul, pedofilia, extorsiunile, traficul de oameni au devenit sursa aproape banala de trai a multor barbatushi ... Lipsa de onoare, morala si caracter au devenit noile ''calitati'' ... infractorii sint mici gainari obsedati sexuali cu deviatii psihice grave !!!

Alte articole din: Ultimele Stiri