Coronavirus - România: 54009 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

După 10 ani, Frieda, fosta membră a trupei ABBA, a decis să lanseze un nou cântec

Tuesday, 17 February 2015, 20:09 Sursă: Mediafax

Precedentul single lansat de Anni-Frid Lyngstad a fost "The Sun Will Shine Again", un cântec pe care l-a înregistrat în 2004 pentru proiectul "Beyond The Notes" al muzicianului Jon Lord, membru al trupei Deep Purple. Cel mai recent album al ei, "Djupa andetag", a fost înregistrat în limba suedeză în 1996, în Studioul Polar Music din Stockholm. Albumul final al grupului ABBA s-a intitulat "The Visitors" şi a apărut pe piaţă în 1981.

Anni-Frid Lyngstad a anunţat în 2004 că a luat hotărârea de a se retrage din industria muzicală, dar a revenit în 2010 pentru a înregistra un cover al unei piese de Cat Stevens, "Morning Has Broken", ce a fost inclusă pe albumul "Reconnection" lansat de Georg Wadenius. Acel cântec a reprezentat un favor personal ce i-a fost făcut cântăreţei suedeze şi a fost interpretat live la nunta ei cu prinţul Ruzzo în 1992. Prinţul Ruzzo a murit din cauza unui limfom în 1999.

"1865" reprezintă o nouă colaborare între Anni-Frid Lyngstad şi Dan Daniell, cu care a înregistrat un cântec, "Lierber Gott", în 2003. Single-ul marchează cea de-a 150-a aniversare a primei ascensiuni a vârfului alpin Matterhorn în urma unei expediţii care a plecat din oraşul elveţian Zermatt. Atât Anni-Frid Lyngstad, cât şi Dan Daniell, locuiesc în Zermatt.

Încasările care vor fi aduse de comercializarea acestui single vor fi donate Fundaţiei pentru copii Frida şi Dan Daniell. Fundaţia sprijină mici proiecte de caritate din Elveţia, dar şi din alte ţări din Europa şi de pe alte continente.

Trupa suedeză ABBA, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus şi Anni-Frid Lyngstad, a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision cu piesa "Waterloo", în 1974.

Trupa ABBA a devenit cel mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, graţie unor piese devenite celebre, precum "Money, Money, Money" şi "The Winner Takes It All". ABBA este pe locul doi, după Beatles, în Cartea Recordurilor la categoria vânzări de discuri.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: LIFESTYLE
Alte articole din: LIFESTYLE