Avionul efectua același traseu ca și aeronava MH17, doborâtă anul trecut deasupra Ucrainei.
El a aterizat de urgență la Chennai, de unde va ajunge la Kuala Lumpur în cursul dimineții, a precizat un purtător de cuvânt.
În urmă cu două zile, compania a anunțat lansarea oficială a unei noi societăți, Malaysia Airlines Berhad, care va înlocui Malaysian Airline System (MAS), o schimbare menită să întoarcă pagina catastrofelor aeriene care au afectat-o anul trecut.
În iulie 2014, zborul MH17 a fost doborât în estul Ucrainei de separatiștii proruși, cu o rachetă sol-aer de tip BUK furnizată de Rusia, conform Kievului și Washingtonului. Toate cele 298 de persoane din avion și-au pierdut viața.
Cu patru luni mai devreme, cursa MH370 de pe ruta Kuala Lumpur-Beijing a dispărut cu 239 de oameni la bord.