Valoarea creditelor imobiliare pentru care se aplică online este în creştere (P)

Tuesday, 04 August 2015, 13:37, Sursă: REALITATEA.NET

Cei interesaţi de un credit imobiliar clasic, pentru construcţia unei case sau pentru achiziţia unui teren au aplicat în 2014 pentru împrumuturi cu valori mai mari decât în anul precedent, reiese din statisticile realizate de portalul de comparaţii credite Vreaucredit.ro

Adaugă părerea ta

Astfel, dacă în 2013 suma medie pentru un credit imobiliar solicitată de potenţialii clienţi ai băncilor a fost de 36.783 de euro, în 2014 această a crescut la 37.211 de euro, rezultă din datele comparative realizate pe un eşantion de aproximativ 700.000 de vizitatori unici anual şi un număr de 6.000 de persoane care au aplicat pe site pentru obţinerea unui credit imobiliar.

Preferinţă pentru împrumuturi cu valori mai mari poate fi explicată prin faptul că veniturile solicitanţilor sunt în creştere. Astfel, nivelul venitului mediu al aplicanţilor în 2013 a fost de 724 de euro, iar în 2014 de 760 de euro. Cu cât venitul lunar al unei persoane este mai ridicat, cu atât suma împrumutată poate fi mai mare.

Pe de altă parte, un venit mai ridicat, implicit o rată lunară mai mare, îţi permite să rambursezi un credit într-o perioada mai scurtă. Cei care au aplicat anul trecut pe site-ul Vreaucredit.ro pentru un împrumut imobiliar au ales o perioada de rambursare cu o medie de 202 luni (17 ani), în scădere faţă de 2013, când perioada medie a fost de 215 luni (18 ani).

Creditele imobiliare se pot rambursa pe perioade maxime ce ajung la 25 sau chiar 30 de ani, dată fiind valoarea ridicată a creditului obţinut. Perioada de creditare depinde şi de vârstă celui care obţine un credit, astfel încât să nu se depăşească vârstă pensionarii, între 60 şi 65 de ani, în momentul achitării integrale a împrumutului.

În ceea ce priveşte vârstă medie a aplicanţilor, acesta a fost în medie de 32,8 ani în 2013, pentru că în 2014 să crească la o medie de 34,7 ani. Ceea ce înseamnă că aplicantii s-au încadrat la ramburarea unui credit şi pe perioade de până la 30 de ani, dar cu toate acestea în medie au preferanţ perioade mai scurte. Ei au fost motivaţi, probabil, şi de faptul că un împrumut rambursat într-un interval mai scurt are un cost total mai mic decât în cazul achitării acestuia pe perioade mai lungi.

Interesul aplicanţilor online pentru creditele imobiliare a scăzut cu aproximativ 10% în 2014 faţă de 2013, mai arată datele agregate de Vreaucredit.ro.

Site-ul Vreaucredit.ro oferă celor interesaţi de obţinerea unui credit posibilitatea de a selecta, dintre cele aproape 800 de oferte ale celor 40 de bănci partenere, cea mai potrivită varianta pentru ei, în funcţie de o serie de opţiuni, precum tipul creditului, suma şi perioada de creditare, veniturile necesare şi rată lunară maximă. Creditele se pot compară după mai mai mulţi indicatori, precum dobânda, costul total (DAE), rată lunară şi suma totală de plata la finalul perioadei de creditare.

Topul creditelor imobiliare cu cele mai mici dobânzi

Dacă vom caută pe site-ul Vreaucredit.ro credite imobiliare pentru achiziţie imobil cu o valoare de 50.000 de euro pe o perioada de 20 de ani, vom găsi că cea mai mică dobânda anuală efectivă (DAE) în lei este la creditul imobiliar pentru cumpărare de locuinţe de la CEC Bank: 4,8%.

Alte credite imobiliare în lei cu dobânzi mici sunt, în ordine: Creditul imobiliar Avantaj de la Credit Europe Bank, cu o DAE de 5,3%, Creditul imobiliar în lei cu virare salariu de la Garanti Bank, care are o DAE de 4,61%, precum şi Creditul imobiliar Casă mea cu dobânda fixă pe 5 ani de la BCR, care are o DAE de 4,77% pe an.

În cazul creditelor Prima Casă, cele mai mici dobânzi le găsim la Raiffeisen Bank, creditul în lei cu virare salariu, care are o DAE de 3,75%, la ING Bank, care practică o DAE de 3,59%, precum şi la BCR – creditul Prima Casă 5 pentru clienţi fără istoric cu banca, unde DAE este de 4,06%.