Un tren de pasageri a deraiat la Baia Mare. Mai multe trenuri au fost anulate

Wednesday, 15 March 2017, 10:25, Sursă: REALITATEA.NET

Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de Baia Mare, miercuri dimineaţa la ora 9,45. În trenul Regio se aflau doar 12 pasageri, fără ca vreo persoană să fi fost rănită.

Adaugă părerea ta

Un tren personal a paralizat circulaţia feroviară pe ruta Satu Mare-Baia Mare, după ce ultimul vagon al garniturii a deraiat. Incidentul a avut loc în apropierea oraşului Baia Mare, cu doar câteva minute înainte de a intra în gară. Un rezervor al instalaţiei de încălzire s-a desprins din suporţi în mers şi a distrus șina. Cei 12 pasageri au scăpat cu bine şi au fost trensportaţi în oraş cu un microbuz. 

 

Trenul era unul foarte vechi, format din două vagoane şubrede cu autopropulsie, fără locomotivă. Între staţia Buşag şi Baia Mare, în apropierea aeroportului, rezervorul care alimenta instalaţia de încălzire s-a desprins şi a căzut pe calea ferată. Deşi garnitura nu circula cu viteză, rezervorul a fost târât pe acostament mai bine de 200 metri până la oprirea trenului. În tot acest timp au fost distruse panourile de avertizare, dar şi foarte multe şuruburi de fixare a şinei pe traverse. La faţa locului au sosit imediat pompierii.

"Evenimentul a fost înregistrat în jurul orei 9:45. Este vorba de o deraiere a trenului Regio 4313 care aparține operatorului național CFR Călători. Acesta circula pe relația Satu Mare — Baia Mare, iar deraierea s-a înregistrat între stațiile Bușag și Baia Mare. În tren erau 12 călători care au fost preluați cu mijloace locale până în stația Baia Mare de unde vor fi preluați de o altă garnitură și își vor continua călătoria. Din primele informații nu au fost răniți", a precizat purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan. .

Aceasta a menționat că deocamdată nu se știe din ce cauză s-a produs această deraiere, dar ancheta care se află în derulare urmează să stabilească cauzele exacte ale deraierii.

"Pentru asigurarea călătoriei până la stația de destinație, călătorii au fost preluați cu mijloace auto până la Baia Mare (7 km). Echipele feroviare se află la faţa locului şi intervin pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă", se precizează într-un comunicat al CFR.