Tribunalul Bucureşti a decis! Mohamad Yassin, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Tuesday, 25 October 2016, 19:54, Sursă: REALITATEA.NET

Tribunalul Bucureşti a decis marţi să îl condamne pe Mohamad Yassin la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam. Decizia nu este definitivă.

Adaugă părerea ta

În acelaşi caz, Fadel Tahli a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu suspendare. Potrivit procurorilor DNA, citaţi de Mediafax, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate.

Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar. Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel. Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.