Coronavirus - România: 422852 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Tragedia din Colectiv. 35 de răniţi transferaţi în străinătate. Patru şi-au pierdut viaţa

Monday, 09 November 2015, 08:01 Sursă: REALITATEA.NET

Florentina Ioniță Radu (Spitalul Militar): Cei doi pacienți de la Spitalul Militar, transferați la Bristol și Newcastle, au ajuns cu bine.

"Ieri au fost transferați doi pacienți care erau în Terapie Intensivă — unul la Bristol, celălalt la Newcastle, au ajuns cu bine. Suntem în permanentă legătură cu MAE, care ne transmite pe mail informațiile, cu atașatul militar din Olanda și cu Spitalul AKH din Viena. (...) Au rămas pacienți doar pe Chirurgie Plastică", a afirmat Florentina Ioniță Radu.

UPDATE. Spania oferă ajutor pacienţilor răniţi în incendiul din Colectiv

În urmă unei cereri semnate de FADERE (Federația Asociațiilor de români din Europa), spitalul din Getafe și Direcția spaniolă de Cooperare Medicala și Relații Instituționale au aprobat primirea în secția de arși din Getafe, Madrid, Spania, răniți din România de la "Clubul Colectiv".

Spitalul din Getafe, este unul nou și este dotat cu o secție ultramoderna pentru tratarea persoanelor arse.

În plus, românii din zona Madrid s-au mobilizat și mai mulți dintre ei au spus că sunt dispuși să se ocupe de cazarea și masa familiilor răniților transportați la Madrid, iar membrii unei biserici sunt dispuși să plătească cheltuielile medicale ale pacienților, în cazul în care promisiunile guvernanților privind deconturile, vor lașa și acum de dorit.

"Românii din diaspora sunt în fiecare moment alături de cei din țară, și acest lucru l-au demonstrat și în aceste zile grele. În majoritatea orașelor unde există comunități mari de români au fost organizate în acest sfârșit de săptămâna manifestații pentru comemorarea persoanelor decedate în clubul Colectiv", a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

O aeronavă NATO a Aviaţiei Regale Britanice a decolat aseară de pe aeroportul Otopeni, cu zece pacienţi la bord. Avionul i-a transferat pe pacienţi la spitale din Anglia şi Norvegia. Înainte de decolare, aeronava a fost verificată şi de secretarul de stat Raed Arafat. 

Transferul răniţilor aflaţi în stare gravă a început încă de vineri şi va continua şi zilele următoare. Până acum Olanda, Belgia, Marea Britanie, Israel, Finlanda, Elveţia şi Ungaria sunt câteva dintre ţările care au acceptat să-i trateze pe răniți. Misiunile umanitare nu au fost lipsite de incidente. Unul dintre pacienţii de la Spitalul de Arşi, un student la Politehnică ajuns în Olanda, urma să fie preluat doar de paramedici, adică personal cu o pregătire medicală minimă în domeniul resuscitării şi a primului ajutor.

"Medicul nostru nu a fost de acord. În primul rând să fie deplasat la 250 de km pentru că această distanţă i-ar fi pus viaţa în pericol şi în niciun caz să fie preluat de paramedici, motiv pentru care avionul românesc a aşteptat încă jumătate de oră până a venit un echipaj medicalizat specific, alcătuit din medici de terapie intensivă şi reanimare", a afirmat un medic de la Spitalul Militar.

Şi autorităţile din Franţa şi-au arătat disponibilitatea să preia pacienţi din România. Într-un comunicat al Ambasadei Franței s-a înfiinţat o linie de gardă a solidarității care este în legătură cu Centrul de criză și ajutor al Ministerului francez al Afacerilor Externe. Medicii francezi vor opera alături de chirurgii români iar pacienţii care pot fi transportaţi vor fi îmbarcaţi în aeronave.

Până duminică după amiază, 21 pacienţi au fost transportaţi în străinătate cu aeronave echipate pentru transport medicalizat. Şi în România au fost incidente. Ambulanţele au fost întârziate minute bune cât personalul medical şi autospecialele au fost nevoite să facă filtrele de securitate.

Pe lângă aceştia,10 pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv au fost transferaţi în spitale din Marea Britanie şi Norvegia cu o aeronavă de de tip MEDEVAC aparţinând forţelor NATO.

Sprijinul NATO vine la solicitarea autorităţilor române.

"Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat ieri (sâmbătă-n.r.) ca azi să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane. Probabil va veni la ora 19.00. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situaţii de Urgenţă vor să trimită răniţi, se va face mult mai repede", a declarat Duşa, potrivit Mediafax.

Nouă pacienţi vor fi internaţi în spitalele din Marea Britanie şi unul în Norvegia, deşi pe lista iniţială a răniţilor care urmau să fie preluaţi de aeronava NATO se aflau 12 persoane, dintre care una trebuia să ajungă în Finlanda.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că operaţiunea a decurs bine, nu a fost niciun eveniment pe durata transportului pacienţilor cu ambulanţele şi îmbarcarea lor în avion. El a mai precizat că la bordul aeronavei sunt nouă medici specializaţi în medicina de urgenţă şi opt asistenţi.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat duminică seara că au intervenit modificări în privinţa răniţilor care vor fi transportaţi cu aeronava NATO, astfel încât vor pleca doar 10 pacienţi în Marea Britanie şi Norvegia, iar în Finlanda nu va mai fi transportat niciun rănit, deocamdată.

Potrivit lui Arafat, modificările au avut loc ca urmare a înrăutăţirii stării de sănătate a unora dintre cei 12 pacienţi aflaţi pe lista iniţială. Astfel, pacientul care urma să ajungă în Finlanda va rămâne în Marea Britanie şi în Norvegia va merge doar un pacient.

"Pacienţii pe care voiam să-i luăm erau în total 12. Nu mai luăm 12. Statea a doi dintre ei s-a deteriorat. Au rămas 10, iar aceştia vor pleca în Marea Britanie şi in Norvegia. Pacientul care trebuia să meargă in Finlanda va rămâne în Marea Britanie", a declarat Raed Arafat.



Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL