Potrivit unui studiu realizat de compania WealthInsight, care a luat în considerare procentul persoanelor care deţin o avere de cel puţin un milion de doari americani (744.000 de euro), raportat la întreaga populaţie, Monaco este cel mai bogat oraş din lume. Aproape o treime, 29.21%, dintre monegasci sunt milionari în dolari, relatează Huffington Post.
Situat pe riviera franceză, Monaco este un oraş-stat independent, cu o populaţie de doar 36.000 de locuitori. Cu o suprafaţă de doar 2.02 kilometri pătraţi, aceasta este a doua cea mai mică ţară din lume, după Vatican şi a doua din punct de vedere al densităţii populaţiei, după Macau, cu 18.000 de locuitori pe kilometru pătrat.
Monaco nu face parte din Uniunea Europeană, dar foloseşte moneda euro, în virtutea legăturilor strânse pe care le are cu Franţa, locuitorii nu plătesc impozit pe profit, iar celelalte taxe au valori reduse în comparaţie cu ţările occidentale, astfel că statul şi-a câştigat renumele de paradis fiscal. Politicile economice şi localizarea favorabilă, pe riviera franceză, sunt principalii factori care au contribuit la creşterea procentului de milionari în Principat.