Statuia Libertăţii a fost vandalizată. Monumentul maghiar, vopsit în culorile drapelului românesc

Saturday, 14 February 2015, 17:21, Sursă: Mediafax

Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, monument maghiar, a fost vandalizată sâmbătă, fiind vopsită parţial în culorile drapelului românesc, iar poliţiştii încearcă să identifice autorii - trei persoane cu feţe acoperite cu glugi, surprinse de camerele de supraveghere, potrivit Mediafax.

Adaugă părerea ta

Potrivit preşedintelui UDMR Arad, Levente Bognar, care este şi viceprimar al oraşului, Statuia Libertăţii a fost vandalizată, sâmbătă, în jurul orei 11.00, conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Elemente din componenţa monumentului au fost vopsite în culorile drapelului românesc, iar pe corpul statuii au fost scrise cuvinte obscene cu un spray negru.

"Este un gest regretabil. Nu avem nevoie de astfel de evenimente în Arad, unde avem o convieţuire bazată pe respect reciproc. Mai ales în Parcul Reconcilierii nu trebuie să aibă loc astfel de incidente, care nu întăresc buna înţelegere", a declarat corespondentului MEDIAFAX liderul UDMR Arad.

El a adăugat că va depune reclamaţie la Poliţie referitor la acest "act de vandalism, care trebuie pedepsit conform legii".

"Făptaşii au venit pregătiţi pentru a acţiona astfel. Este păcat, mai ales pentru că, de un an, Parcul Reconcilierii este monument istoric. Trebuie să grăbim procedurile pentru a angaja din nou pază, pentru că aceste camere de supraveghere nu fac faţă", a declarat Levente Bognar.

El a precizat că parcul nu mai este păzit de Poliţia Locală din 2010, de când au avut loc reduceri de posturi.

La rândul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă după-amiază, că este vorba despre ”un act de vandalism inadmisibil asupra unui bun public, o jignire a valorilor comunităţii şi o ofensă adusă drapelului naţional”.

”În numele municipalităţii solicit organelor judiciare să ia de urgenţă toate măsurile pentru identificarea şi pedepsirea făptaşilor. Este o faptă antisocială gravă şi sper ca reprezentanţii Poliţiei municipiului să se mobilizeze prompt", a afirmat el.

La câteva ore de la incident, câţiva muncitori lucrau la curăţarea monumentului, folosind substanţe speciale pentru dizolvarea vopselei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, a declarat că au fost ridicate înregistrările de pe camerele de supraveghere din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, în imagini fiind observate "trei persoane care au feţele acoperite cu glugi şi care au acţionat foarte repede, cu tuburi de spray".

Poliţiştii vor prelucra imaginile pentru a încerca să identifice persoanele.

În ultimii ani, Parcul Reconcilierii din Arad a mai fost ţinta mai multor incidente. Astfel, în 2011 au fost furate elemente din bronz din componenţa Statuii Libertăţii, fapt reclamat de UDMR la Poliţie. După trei luni, poliţiştii arădeni au prins un tânăr de 17 ani, care ar fi fost autorul furtului. Tânărul ar fi vândut piesele din bronz la un centru de reciclare a metalelor, el fiind cercetat pentru furt calificat.

Statuia Libertăţii este un monument maghiar care a fost ridicat în anul 1880, la comemorarea execuţiei a 13 generali revoluţionari, ucişi la Arad în urma Revoluţiei de la 1848-1849. Monumentul, înalt de 12 metri, a fost demontat în 1924, la ordinul Guvernului Ionel I.C. Brătianu şi păstrat în Cetatea Aradului.

În 2004, Statuia Libertăţii a fost reinstalată în Parcul Reconcilierii.

În Parcul Reconcilierii există şi un monument românesc, aflat în faţa celui maghiar, Arcul de Triumf, pentru realizarea căruia Guvernul României a plătit 10 milioane de lei şi care simbolizează revoluţia transilvănenilor.

Cele două monumente sunt despărţile de un luciu de apă care traversează parcul.

Începând cu 2005, când a fost finalizat, Parcului Reconcilierii Româno-Ungare a devenit locul în care comunitatea maghiară din judeţ îşi organizează sărbătorile şi îşi comemorează eroii.Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, monument maghiar, a fost vandalizată sâmbătă, fiind vopsită parţial în culorile drapelului românesc, iar poliţiştii încearcă să identifice autorii - trei persoane cu feţe acoperite cu glugi, surprinse de camerele de supraveghere, potrivit Mediafax.