Roșu de la ASF, prins că se închină la ”minunea dumnezeiască” de la Euroins!

Greu, foarte greu de anticipat ce explicații or pregăti mai marii Autorității de Supraveghere Financiară pentru a justifica apatia cel puțin stranie care i-a cuprins după cele 17 abateri în urma controlului efectuat la societatea de asigurări Euroins. Pentru că explicații oricum vor trebui să dea, mai ales că prevederile Codului penal nu lasă loc de nicio interpretare în acest sens : ” Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani”.