Cu toate acestea, KPMG, lichidatorul desemnat și, în același timp, ultimul administrator înainte de faliment, își impune voința în toate privințele, scrie Romania Libera.
Prin comparație, la numai șase luni după intrarea în faliment, în cazul Carpatica Asig au și început plățile către creditori.
"Au promis marea cu sarea și au reușit doar să-și plătească propriile onorarii, concomitent cu îndeplinirea sarcinilor de natură politică trasate de fostul premier Ponta și de prietenii săi.
Pe scurt, așa ar trebui să sune raportul de activitate al KPMG ca lichidator al companiei Astra Asigurări, cândva cea mai mare societate de profil din România.
La doi ani de la intrarea definitivă în faliment și la aproape patru ani după ce KPMG a ajuns la Astra ca administrator, nici o datorie nu a fost plătită, nici un creditor nu a încasat un leu. Aceasta în ciuda faptului că reputatul grup KPMG a promis inițial chiar transferul pe sume importante al portofoliului Astra Asigurări.
Spre deosebire de CITR Group în cazul Carpatica Asig, de exemplu, KPMG nu a dorit nici măcar să dea drumul plăților din disponibilitățile bănești ale Astra, motivând că cele aproximativ 10 milioane de euro pe care Astra încă le mai avea în bănci în momentul falimentului trebuie utilizate pentru plata unor reasigurări și a angajaților rămași și pentru gestionarea procedurii, adică, în mare, pentru plata propriilor onorarii", se mai spune în articolul RL.
Între timp, KPMG refuză, fără să întrebe creditorii, ofertele făcute de cel mai important debitor al Astra, grupul Medien Holding, care deține și „România liberă". Scopul final este preluarea cu orice preț a ziarului, inclusiv pe spatele creditorilor Astra, care sunt privați de 21 milioane de euro, cât este datoria Medien Holding spre fosta firmă de asigurare.
În instanță, KPMG respinge ofertele Medien Holding, făcute sub mai multe forme, inclusiv sub forma unui contract de rambursare care includea și dobânzi.
Motivele invocate de lichidator sunt în cea mai mare parte de natură penală, nu de natură economică, așa cum ar fi normal pentru o entitate care reprezintă interesele economice ale unor creditori. Mai multe aici