Redevențele ar putea fi, din nou, amânate. Ce promitea în primăvară Ministerul Finanţelor Publice

Tuesday, 22 September 2015, 10:24 Sursă: REALITATEA TV

"Redevenţele reprezintă, după combaterea evaziunii fiscale, a doua soluţie magică prin care râuri de bani vor veni în bugetul României", declara premierul Victor Ponta, în luna aprilie, anul trecut.

Mai mult, în mai, anul acesta, fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Dan Manolescu, anunţa că noul sistem de redevenţe va obliga firmele să plătească, pe lângă redevenţa procentuală, un impozit suplimentar pe profitul obţinut din extracţia petrolului şi gazelor. Tot Manolescu spunea că noul sistem de redevenţe va fi dezbătut în Parlament, în această toamnă, şi că va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016.

Însă, potrivit unor surse, din motive necunoscute, proiectul nu va ajunge pe masa aleşilor luna aceasta.

"Orice amânare a acestui proiect creează dificultăţi atât pentru instituţiile de stat, şi mă refer aici în special la bugetul de stat şi la modul în care bugetul de stat poate să obţină bani din acest sector, dar şi la nivelul firmelor pentru că creează o incertitudine pentru toţi cei care investesc", a declarat Dumitru Chisăliță, specialist în domeniul gazelor naturale.  

În prezent, România are un sistem de redevenţe cu cote diferenţiate, în funcţie de nivelul de producţie per zăcământ. A fost stabilit în urmă cu 11 ani, la privatizarea Petrom, şi este cuprins între 3,5 şi 13,5% din valoarea producţiei. Cei mai mulţi bani vin de la Petrom şi Romgaz. 

În ultimii 30 de ani, ţara noastră a înregistrat un declin constant al producţiei de ţiţei şi gaze, cu o rată de scădere, anuală, de aproximativ 10%.

Tabloul fiscal al României este conturat şi de taxele parafiscale. Acestea nu sunt incluse în Codul Fiscal şi cuprind, spre exemplu, taxa de timbru, de mediu, de autorizaţie pentru servicii poştale şi altele. Potrivit economiştilor, în prezent, avem aproximativ 300 de taxe parafiscale.

Cât despre Codul Fiscal, 'Constituţia financiară' a unei ţări, singurul lucru pe care-l putem spune este că, pe parcursul a doar 11 ani, a fost modificat de peste 200 de ori.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE