ÎNȘELĂTORIA SECOLULUI, confirmată. Dezinfectanţii Hexi Pharma au picat testul. Patronul încă liber

Wednesday, 11 May 2016, 07:26, Sursă: REALITATEA.NET

Secretatul de stat în Ministerul Sănătăţii, Victor Strâmbu, a anunţat astăzi primele rezultate ale analizelor dezinfectanților Hexi Pharma. Acesta a afirmat că la toate produsele analizate sunt neconforme, la unele diferenţe sunt marcante, de 10 ori, la altele sunt mai mici. Este vorba de 14 produse.

Adaugă părerea ta

"Există diferenţe de concentraţie între valorile declarate şi cele măsurate", a spus secretarul de stat.

Conform acestuia, de exemplu, la clorura de amoniu, pe eticheta substanţa activă avea o concentraţie de 15%, iar valoarea măsurată era de 5,18%.

La un produs pe bază de iod, concentraţia pe etichetă era de 10%, în timp ce analize au arătat o concentraţie de 7,41%, iar la un alt produs pe ambalaj era trecut o concentraţie de 12%, în timp ce din analize a reieşit că este diluat de 10 ori, având o valoare măsurată de doar 1,23%

"Cam acestea sunt rezultatele analizelor, unele diferenţe sunt mai mari, unele mai mici", a spus Victor Strâmbu.

Potrivit secretarului de stat, tot astăzi s-a finalizat şi controlul efectuat de Inspecţia Sanitară de stat la firma Hexi Pharma şi s-a decis s-a decis retragerea din spitale a produselor neconforme, retragerea care urmează să se facă în cel mai scurt timp posibil.

HEXI PHARMA îşi închide fabrica. Procedurile au fost demarate

"Am cerut Institutului Naţional de Sănătate publică să transmită o listă cu producătorii şi cu produsele similare din România. Există 18 companii, precum şi mulţi importatori şi distribuitori. Deci, aprovizionarea cu biocide nu este o problemă", a mai spus aceasta, adăugând că va transmite spitalelor să retragă din uz dezinfectanţii firmei Hexi Pharma. 

Secretarul de stat a anunţat că firma Hexi Pharma a fost amendată cu 40.000 lei.

Guvernul nu exclude deschiderea unui proces civil împotriva Hexi Pharma, după ce testele oficiale prezentate miercuri au arătat că substanţele biocide sunt neconforme, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
"Nu excludem să ne îndreptăm în civil împotriva companiilor respective. Nu vorbim de o anchetă penală, ci de una administrativă" a declarat Dan Suciu.

"Recomandăm ca aceste substanţe să nu mai fie utilizate.Vom avea un nou ordin de ministru care să reglementeze alţi parametrii. Când vom avea asta, abia atunci vom putea spune că în spitalele din România avem standarde" a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernuluui.

Suciu a mai spus că în perioada imediat următoare vor urma controale încrucişate în toată ţara. "Recomandăm spitalelor să nu mai utilizeze substanţele acelea, în perioada umediat următoare vom testa şi celelate produse de pe piaţă precum şi eficicacitatea lor în spitale", a insitat el.

Premierul Dacian Cioloș și-a manifestat, azi dimineaţă, speranța ca în cursul zilei de astăzi să fie făcute publice primele rezultate pe testele de concentrație la produselor de la Hexi Pharma, teste realizate la ICECHIM.

"Sper eu ca începând de mâine să avem primele rezultate la ICECHIM pe testele de concentrație care au fost făcute pe probele prelevate de la Hexi Pharma, urmând ca în zilele următoare să se preleveze probele și să se facă testele și de la celelalte firme producătoare care livrează produse în România. O să le facem proporțional și cu cota de piață, ca să avem reprezentare cât mai bună a prezenței acestor produse în spitale. Obiectivul este să ne asigurăm că produsele care se folosesc pentru dezinfecție în spitale sunt la calitatea scontată și își fac treaba", a afirmat premierul în urma unei întâlniri cu secretarii de stat din cadrul Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

Dacian Cioloș, care a preluat funcția de ministru interimar al Sănătății după demisia lui Patriciu Achimaș-Cadariu, a spus că vor fi continuate testele de sanitație din spitale.

"Pe de altă parte am convenit să continuăm și testele de sanitație în spitale, mai ales în spitale și în secțiile cele mai expuse riscurilor de infecție, teste încrucișate. S-a făcut deja teste de sanitație în toate spitalele, după cum știți, cu anumite rezultate, în urma cărora acum noi facem și aceste teste de concentrație, dar am hotărât să reluăm aceste teste de sanitație încrucișate — de la un județ la altul, dar concentrate în prima fază pe spitalele sau secțiile cu risc de infecție cel mai mare", a explicat prim-ministrul.

Întrebat ce măsuri va lua dacă testele vor arăta că dezinfectanții sunt diluați, premierul a afirmat că Procuratura își face "treaba".

"Pe o parte, este Procuratura care își face treaba. Procuratura a luat probe cu sprijinul Poliției, așa cum am informat sâmbătă, de la Hexi Pharma. Noi am spus că vom face ancheta administrativă, cu obiectivul de a elimina din uz, fără a aștepta rezultatele anchetei penale, imediat ce constatăm că produsele sunt neconforme. Le eliminăm pentru ca spitalele să le poată înlocui cu produse conforme", a susținut Dacian Cioloș.

El a arătat că testele pot fi realizate la ICECHIM când este vorba de o decizie administrativă.

"Testele de concentrație pot să le facă. Ai nevoie de un laborator acreditat când te duci să dovedește ceva în instanță. Eu iau o decizie administrativă și chimistul am nevoie să îmi spună că produsul respectiv are sau nu concentrația. Eu îmi asum pe urmă decizia administrativă", a adăugat șeful Guvernului.

Precizarea sa legată de analizele de la ICECHIM vine după ce fostul ministru Cadariu a afirmat că testele de sanitație trebuie făcute în laboratoare autorizate, pentru ca rezultatele acestora să nu fie contestate în instanță.

"Am ales să facem analizele care puteau fi făcute cel mai rapid de către personal autorizat în laboratoare autorizate pentru a putea lua măsurile administrative potrivite tocmai pentru a corecta lucrurile acolo unde urmau să apară probleme. Nu putem să discutăm despre analizele care nu sunt făcute în laboratoare neautorizate, deoarece aceste lucruri pot să coste România în justiție. În mod evident, analizele trebuie făcute, dar cu un plan responsabil în condițiile respectării legii", susținea Achimaș-Cadariu.