Primăria Capitalei, prima plângere penală contra protestatarilor din Piaţa Victoriei

Thursday, 09 August 2018, 19:11, Sursă: REALITATEA.NET

Primăria Capitalei a depus deja o plângere penală contra protestatarilor din Piaţa Victoriei. Primul sancţionat este chiar unul dintre liderii mişcărilor de protest, Cristian Mihai Dide.

Adaugă părerea ta

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, la B1 TV, că Dide este acuzat că a venit cu rulota în Piața Victoriei în dimineața zilei de joi.

Protestatarul este acuzat că a încălcat legea 50, articolul 3, litera g, iar viceprimarul l-a somat să plece cu rulota din zonă.

Cristian Mihai Dide a spus că nu se aștepta la o astfel de acțiune şi că viceprimarul ar fi dat o interpretare răuvoitoare a legii.

Dide, un antrepenor de 31 de ani, originar din judeţul Teleorman, este unul dintre liderii protestelor din Piaţa Universităţii, încă de la începutul lui 2017. 

Foto: Inquam Photos /Octav Ganea