Coronavirus - România: 235586 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Președinta Coreei de Sud, destituită de Curtea Constituțională

Friday, 10 March 2017, 07:37 Sursă: REALITATEA TV

"Acţiunile lui Park Geun-Hye au adus o gravă atingere spiritului democraţiei şi statului de drept", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale.

Decizia unanimă a judecătorilor Curţii, care au validat astfel destituirea preşedintelui sud-coreean de către Adunarea naţională, pe 9 decembrie, constituie punctul culminant al acestui scandal politic ce a cunoscut numeroase răsturnări de situaţie. 

Park Geune-Hye este primul lider ales democratic al ţării şi îndepărtat din funcţie în urma unui vot al parlamentului, ca urmare a acuzaţiilor de corupţie şi abuz de putere. Ea trebuie să plece acum de la Casa Albastră, reşedinţa prezidenţială, iar în termen de 60 de zile vor fi organizate alegeri anticipate pentru funcţia supremă în stat. 

Scandalul în care a fost implicată preşedinta Coreei de sud s-a concentrat asupra unei vechi prietene şi confidente a acesteia, care a fost deferită justiţiei pentru că a cerut milioane de dolari marilor grupuri industriale.

Curtea Constituțională a fost de părere că Park Geun-Hye a încălcat legea deoarece i-a permis prietenei sale să intervină în treburile statului.

În decizia Curţii Constituţionale se arată că "Preşedintele trebuie să uzeze de puterea sa în conformitate cu Constituţia şi legile, iar detaliile activităţii sale trebuie să fie transparente, pentru ca poporul să îi poată evalua activitatea". "Dar Park Geun-Hye a ascuns complet intervenţiile lui Choi Soon-Sil în treburile statului, le-a dezminţit când au apărut bănuieli şi chiar i-a criticat pe cei care au emis aceste bănuieli", se mai menţionează în decizia instanţei sud-coreene. 


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL