Ambasadorul rus la București, atacat dur din Parlamentul României: Rusia nu e un model de democrație

Sunday, 12 February 2017, 12:46 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Parlamentarii USR, membri ai comisiilor de politică externă, au transmis un mesaj dur la adresa șefului diplomației ruse la București, ambasadorul Valeri Kuzmin, care recent a declarat că "a declara sau nu o amnistie este o problemă minoră".

Oficialii USR din Senat și Camera Deputaților spun că Rusia de astăzi nu poate fi considerată în niciun fel un model pentru democrație.

"Intervențiile publice ale reprezentantului unui regim autocrat care îngrădește dreptul de expresie şi dreptul la adunări publice, hărțuiește dizidenții și opoziția publică, vin în sprijinul unui guvern al Romaniei care şi-a început abuziv mandatul, în defavoarea statului de drept", spun parlamentarii USR într-un comunicat de presa pe care Realitatea.net îl reproduce mai jos.

Parlamentarii din Opoziție condamnă "tentativele ambasadorului Federației Ruse de a minimaliza şi de a denatura semnificația celor mai mari proteste înregistrate după revoluția din 1989". Potrivit semnatarilor scrisorii, protestele transmit un mesaj clar guvernului PSD-ALDE, și anume că "românii nu mai sunt dispuși să accepte actul de guvernare sub forma furtului generalizat".

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a vorbit, într-un interviu recent despre un subiect care a stârnit dezbateri și în România și în Rusia: dezincriminarea unor fapte penale. Valeri Kuzmin a catalogat discuția privind amnistia ca fiind „o problemă minoră".

Ambadorul Rusiei la Bucureşti: Şi preşedintele Putin a dezincriminat fapte penale minore

"Comunicat de presa

Parlamentarii USR, membri ai comisiilor de politică externă, protestează față de poziţiile exprimate de ambasadorul Federației Ruse

Considerăm că afirmațiile și comentariile făcute de Excelența Sa Ambasadorul Federației Ruse la București, în interviul acordat publicației Adevărul, sunt neavenite.

Condamnăm tentativele ambasadorului Federației Ruse de a minimaliza şi de a denatura semnificația celor mai mari proteste înregistrate după revoluția din 1989, prin care societatea românească a transmis un mesaj clar guvernului PSD/ALDE, și anume că românii nu mai sunt dispuși să accepte actul de guvernare sub forma furtului generalizat.

Domnia Sa și-a exprimat speranța că "societatea românească va fi suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie".

Ambasadorul Federației Ruse, ne anunță că în țara sa „au fost două momente când preşedintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale cu caracter minor. Au fost mai mult infracţiuni cu caracter economic".

Rusia de astăzi nu este din păcate și nu poate fi considerată, în niciun fel, un model pentru democrație. USR respinge o asemenea atitudine de girare a corupției și își reafirmă angajamentul ferm față de o Românie europeană, în care statul de drept funcționează, nimeni nu este mai presus de lege, iar actele de corupție sunt pedepsite.

Ambasadorul Kuzmin a exprimat de asemenea opinia că guvernul anterior al României nu a făcut nimic. Această afirmație este cel puțin o dovadă de lipsă acută de informare şi suntem bucuroși să îi punem la dispoziție o copie după raportul de activitate al guvernului Dacian Cioloș.

Intervențiile publice ale reprezentantului unui regim autocrat care îngrădește dreptul de expresie şi dreptul la adunări publice, hărțuiește dizidenții și opoziția publică, vin în sprijinul unui guvern al Romaniei care şi-a început abuziv mandatul, în defavoarea statului de drept.

USR militează pentru o Europă unită şi puternică în faţa agresiunilor regionale ale Federației Ruse şi ne exprimăm solidaritatea cu opozanţii şi dizidenții supuși unor presiuni deosebite de către regimul de la Moscova. USR susține ferm angajamentele asumate de statul român față de integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. USR susține europenizarea Ucrainei prin reforme politice, economice și sociale. De asemenea, susținem de-oligarhizarea Republicii Moldova prin realizarea reformelor absolut necesare privind independența justiției, lupta anti-corupție, însănătoșirea sectorului bancar și investigarea fraudelor. Aceste state, ca și România, au nevoie de bună guvernare", se spune în mesajul USR.


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ