Printre beneficiarii acestei afaceri cu miză financiară uriașă s-a numărat Ramona Mănescu, la vremea aceea secretar de stat PNL în Guvernul Tăriceanu. Alt nume implicat în operațiune este chiar cel al primarului de la acea vreme din sectorul 6, Cristian Poteraș. În „Afacerea Parcului Grozăvești”, Mănescu și Poteraș au făcut echipă cu omul de afaceri Dragoș Dobrescu, unul dintre cei mai mari prădători imobiliari ai Capitalei, specializat în acapararea terenurilor retrocedate în București. Cei trei nu au operat direct, ci prin interpuși, mai scriu jurnaliștii Rise.
Ar fi vorba despre niște contracte prin care Mănescu, Poteraș și Dobrescu, pe care presa îl numește deseori miliardarul fără chip, deoarece există foarte puține poze publice cu el, au înstrăinat terenurile retrocedate în parc, cu 13,6 milione de euro. Cumpărătorul a fost multimiliardarul israelian Beny Steinmetz. Se întâmpla în 2005. Atunci afacerile imobiliare în Capitală erau pe val. Astfel, Dragoș Dobrescu, Ramona Mănescu și primarul în funcție al Sectorului 6, Cristian Poteraș au vândut un teren (nu un drept litigios) lipit de campusul Politehnicii București, în suprafață de 3,46 hectare. Terenul se găsește pe teritoriul Parcului Grozăvești și reprezintă aproape jumătate din întinderea acestei zone de recreere.
Prețul negociat: 400 de euro/mp. Cei 13,6 milioane dolari, cât a costat terenul, urmau să fie plătiți de Steinmetz numai dacă vânzătorii îndeplineau anumite condiții. Una dintre ele a fost ca Dobrescu, Mănescu și Poteraș să transforme cei 34.600 de mp localizați în Parcul Grozăvești din suprafață verde în teren edificabil. Cu alte cuvinte, Steinmetz vrea să cumpere de la ei un teren pe care să poată ridica blocuri.
O cerință complicată dacă stăm să ne uităm la Planul Urbanistic General al Bucureștiului care legiferase ca Parcul Grozăvești să rămână parc, iar construcțiile să fie interzise.
Însă un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), adoptat de Consiliul General cu doar o lună mai devreme de momentul în care această retrocedare avea loc, în anul 2005, a tăiat parcul în două. O jumătate a fost lăsată să fie parc, ca înainte. Iar cealaltă jumătate a fost lăsată în aer, temă de dezbătut într-o sedință viitoare. Dar cele 3,46 hectare pe care Dobrescu-Mănescu-Poteraș i le-au vândut lui Steinmetz se aflau în zona aceea cu destinație încă nedecisă.
Ca să fie sigur că poate folosi terenul în contractul încheiat între părți, magnatul israelian cere să primească acordul să construiască cel puțin 150.000 de mp de betoane, desfășurate într-un ansamblu de clădiri cu o înălțime de cel puțin zece etaje, iar blocurile să poată ocupa cel puțin o treime din suprafața terenului. Pretențiile lui – stipulate în actul de vânzare-cumpărare – nu puteau fi îndeplinite decât prin votarea unui nou PUZ de către Consiliul General.
Vânzătorii au avut la dispoziție șase luni ca să producă acest Plan Urbanistic Zonal. Nu s-a întâmplat, dar în cele din urmă contractul a fost semnat. Banii merg într-un singur cont, deschis la BRD, iar împărțirea lor ar fi urmat să se facă după formula 80%-10%-10%, susțin jurnaliștii de la Rise. Dobrescu ar fi trebuit să încaseze 10,88 milioane de euro, iar Mănescu și Poteraș, câte 1,36 milioane de euro.
În perioada 2006-2011, Direcția Națională Anticorupție a anchetat retrocedarea unor terenuri în suprafață de 12 hectare, restituite în timpul primului mandat al lui Cristian Poteraș. În urma respectivei anchete, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Poteraș la opt ani de închisoare. Retrocedările prezentate acum de RISE au fost operate în aceeași perioadă de timp ca și cele investigate de DNA și în beneficiul acelorași persoane.
Dar cum au ajuns Dobrescu, Poteraș și Mănescu în posesia terenului?
Cu puțin timp înainte de a li se retroceda suprafața de 3,46 hectare, în martie, respectiv, în martie, respective in iunie 2005, cei 3 cumpăraseră niște drepturi litigioase de la doi intermediari care, la rândul lor, abia le preluaseră. Plătiseră pentru ele, în total, 140.000 de euro. Și pe baza acestor drepturi litigioase, fuseseră împroprietăriți aici, în parc. Așadar, ceea ce Dobrescu, Mănescu și Poteraș cumpăraseră cu 140.000 de euro îi vindeau acum lui Steinmetz – în octombrie 2005 – cu de o sută de ori mai mult: 13,6 milioane de euro.
Beny Steinmetz a renunțat, până la urmă, la construcția ansamblului rezidențial. Nu înainte însă de a pune terenul gaj la Banca Piraeus și a se împrumuta – în septembrie 2007 – cu 17 milioane de euro, în vederea demarării acestui proiect.
Banii nu au mai fost restituiți niciodată. Între timp, Piraeus Bank a cerut falimentul SRL-ului românesc prin care Steinmetz operase în această afacere și a reușit să își însușească singurul activ din bilanțul firmei: cele 3,46 hectare din Parcul Grozăvești.
Parcul Grozăvești are o suprafață de 8 hectare. Pe lângă cele 3,46 hectare care au fost vândute, alte 1,6 hectare au fost retrocedate, în același an, prin aceeași metodă, către Ilie Potecaru – responsabilul cu ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 6.
