Povestea Marcelei n-are comentarii la final. Un idiot, maxim doi, lasă câte un ”Poți câștiga, de acasă, 1.000 de euro fără să faci nimic!” Atât. Atât înțeleg ei. Pe Facebook istorioara nu prinde, nu-i cu craci goi, botoxate de Fratelli, Monici, Diane ori Biănci.
Domnișoara învățătoare are 39 de ani. Predă la Giurgița, un sat din Dolj. Nu vrea să devină subiect. Vorbește cu capul în pământ și ochii plini de lacrimi. Are doar câteva momente când ți se pare că în colțul gurii îi răsare un surâs. Atunci când aude glas de copil.
Toate durerile Pământului au tras la ea.
N-a avut părinți. Nu-i știe. Pe vremea lui Ceaușescu s-a ales cu un tremur al mâinii, cu stări de vomă, cu dureri de cap. Au operat-o de apendicită. N-au nimerit. Au încercat cu lipsă de calciu. Logic, nici asta nu era. După, prin 1990, s-a dus iar, la neuropsihiatrie. I-au zis ca e pe fond de oboseală, să se ducă acasă, să se culce. I-au palmat un kil de somnifere. Avea tumoră cerebrală...I s-a pus un dren. Nenorocirea a recidivat...
Nimic din toate astea n-au impiedicat-o să învețe. A predat religie, câțiva ani, apoi, când un post de învățătoare s-a invit, a trecut acolo. Și-a dat gradele, citește enorm. ”Sunt zile când am dureri mari, sunt zile când vin la școală neodihnită, sunt zile când nu dorm pentru că am grijă de bunica mea!” La toate nenorocirile a primit și bonus. Oamenii din sat i-au povestit că atunci când era bolnavă, Buni a stat numai în genunchi și s-a rugat. Non stop. ”Cum pot eu să o las acum?”, spune domnișoara învățătoare. Când ajunge acasă, își leagă saci cu nisip de picior. Ca să poată merge! Așa, cu bolovanul lui Sisif de picior, are grijă de bătrână. O spală, o îmbracă, îi dă să mănânce. Scoate lanțurile. Apoi citește. Vrea să fie la zi cu tot ceea ce înseamnă noutăți, să nu se facă de râs.
”Când ajung acasă de la cursuri, îmi leg de picioare saci medicinali umpluți cu nisip, ca să pot merge!”...
Copiii o iubesc. Ea iubește copiii. Îs prichindei, dar nu se lasă păcăliți. De ceva vreme au simțit că starea domnișoarei s-a înrăutățit. Îi iau plasele cu cărți din mână, aduc ei caietele la catedră, pentru ca dascălul să nu se mai chinuie prin clasă. Dimineața, cel mai 'năltuț ia o bucată de tibișir și scrie pe tablă: ”Domnișoară, vă iubim!” Când vede asta, uită de durere. Care durere? Simte că poate veni și a doua zi. Cândva, când și-a dat seama că ultima picătură de forță i s-a scurs din trup, a venit sprijinită într-un baston...Copilașii au plâns. Cum le-a zărit lacrimile îțite în colțul ochiului, a aruncat nuiaua cât colo. Cum să-i supere ea pe cei care o iubesc și care, dimineață de dimineață, îi fac mici surprize?
Știe că va sfărși într-un azil...
De Sărbători, scrie depeșe foștilor colegi de facultate. Nu spune asta, dar e modul ei de a-i anunța că mai este în viață. La finalul anului trecut, un medic din Craiova a ajutat-o să se înscrie la o operație. Acum, tumora e de grad doi. Ca să nu ajungă mai departe, trebuie 50.000 de euro. Marcela trăiește din salariul mizer, de educatoare și din pensia lui Buni. 370 lei. E conștientă, nu-și face vise. Nu plânge, nu s-a jelit niciodată, dar știe că poate ajunge într-un centru socio-medical. Atât ea, cât și Buni. Apoi...
Apoi alungă gândurile astea rele, udă floarea de pe soba din clasă, se întoarce spre ai săi prichindei și îi roagă să deschidă caietele de mate.
Atunci e momentul în care dă o palmă la 300.000 de analfabeți.
Sunt cei care n-au luat BAC-ul.
Cei care vor să o ajute pe învățătoarea Marcela Constantin, care are nevoie de această operație ce-i poate salva viața, pot face donații în contul RO24RNCB0497142229780003 deschis la Banca Comercială Română, titular Constantin Marcela...
Sursa: a1.ro
