"Noaptea Muzeelor" s-a întâlnit cu ECO FEST TOUR la Bistrița - dublu câștig pentru vizitatori

Evenimente de tipul ”Noaptea muzeelor” sau ”Școala Altfel” relevă faptul că educația non-formală a copiilor și tinerilor capătă importanță, atât din perspectiva dascălilor, cât și din aceea a părinților. Acumularea informațiilor culturale și civice se realizează mai ușor și mai plăcut atunci când elevii participă la activități socio-culturale, decât s-ar petrece în clasicele ore de clasă. Acesta este și mobilul proiectului ECO FEST TOUR, care transpune la nivel local un festival internațional de educație ecologistă prin artă și cultură, îndeosebi prin film.