Nelu Barbu acuză o comandă politică după ce Guvernul l-a lăsat fără job

Thursday, 14 November 2019, 11:58 Sursă: Realitatea.NET

Nelu Barbu susține că decizia Guvernului Orban de a abroga hotărârea de numire a sa în funcția de consul la Shanghai nu are un fundament solid, fiind cel mai probabil o comandă politică.

Adaugă părerea ta

"Hotărarea de guvern adoptată miercuri de Guvernul Orban nu are un fundament solid. Să spui despre un act normativ publicat în Monitorul Oficial că nu a produs efecte juridice arată fie necunoașterea legislației, fie o comandă politică.

Dacă ar fi făcut o minimă verificare, domnul Orban ar fi aflat că sunt destul de multe efecte ale hotărârii de guvern pe care a abrogat-o. În plus, se creează intenționat o confuzie inadmisibilă juridic între numire și prezentare la post", a declarat Nelu Barbu.

Guvernul Orban a anulat numirile de consuli la Shanghai şi Milano făcute de Viorica Dăncilă, în ședința de miercuri. Executivul nu a vrut să-l păstreze pe Nelu Barbu în funcția de consul general la Shanghai, dar nici pe Tiberiu Dinu consul la Milano.

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Dăncilă a primit această funcție pe 15 octombrie. La numai zile după ce Guvernul a picat prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă a decis numirea lui Nelu Barbu, pe atunci purtătorul său de cuvânt, în funcția de consul general. Fost jurnalist la B1 TV, Nelu Barbu a fost numit în 5 februarie 2018 în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă.