Coronavirus - România: 222559 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Nunta s-a terminat după aperitiv. Mireasa şi alţi 30 de nuntaşi au ajuns direct la Boli Infecţioase

Sunday, 06 July 2014, 12:47 Sursă: REALITATEA.NET

Potrivit Soniei Mureşan, asistent medical de gardă la Spitalul Orăşenesc "George Trifon" din Năsăud, primii pacienţi au început să sosească la unitatea sanitară sâmbătă, în jurul orei 23.00, printre aceştia aflându-se şi mireasa.

"La ora 22.55 a sosit primul pacient. Acuza stări de rău, vărsături, diaree, transpiraţie, toate simptome ale toxiinfecţiei alimentare. L-am trimis imediat la Bistriţa, la Secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Apoi a venit şi mireasa şi ea se simţea la fel. În total, la noi au ajuns 27 de adulţi şi doi copii, ultimul pacient, o domnişoară, ajungând chiar azi (n.r. - duminică), la ora 11.30. Mi-a spus că a vomitat de zece ori. Tot la Bistriţa am trimis-o. Din câte am aflat de la ei, după ce au mâncat aperitivul li s-a făcut rău. Unii se pare că au mers direct la Bistriţa, nu au mai trecut pe la Spitalul Năsăud", a declarat Mureşan.

Anca Andriţoiu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, a declarat că, în total, la Boli Infecţioase au ajuns 31 de pacienţi, între care un bebeluş de zece luni şi cinci copii.

Adulţii şi copiii au primit tratament şi nu au rămas în spital, în timp ce sugarul e internat pentru că trebuie supravegheat. Am prelevat probe de la toţi pacienţii şi vom face o anchetă să vedem cauza toxiinfecţiei alimentare. Din ce ni s-a spus, nunta a fost organizată la căminul cultural din comuna Coşbuc, dar nu ştim încă dacă în regie proprie sau cu ajutorul vreunei firme de catering. Mai nou, puţină lume mai face petreceri în regie proprie, dar e posibil orice. Cert este că vom sancţiona vinovaţii după ce vom şti care sunt aceştia. Avem o echipă la Coşbuc, va preleva probe şi de acolo şi vom vedea ce rezultate obţinem", a spus Anca Andriţoiu.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică au prelevat probe și urmează să stabilească din ce cauză s-a produs toxiinfecția alimentară. Din primele cercetări se pare că unul dintre produsele servite la aperitiv ar fi cauzat problemele.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL