MAE: Avertisment de călătorie pentru mai multe ţări unde există EPIDEMIE DE EBOLA

Tuesday, 05 August 2014, 18:03 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenii români să renunțe la călătoriile care nu sunt imperios necesare în Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone deoarece în aceste țări există o epidemie de febră virală hemoragică (Ebola).

"Întrucât boala este contagioasă, țările unde virusul a fost confirmat prin analize de laborator (Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone și Nigeria), cele în care au existat cazuri prezumate, dar neconfirmate prin analize de laborator (Mali, Gambia, Senegal), precum și celelalte state din vecinătatea focarului epidemic au dispus măsuri de prevenire și au lansat campanii interne de informare a populației", informează MAE într-un comunicat de presă remis marți AGERPRES.

Potrivit sursei citate, este de reținut că nu există nici vaccin, nici tratament specific împotriva virusului Ebola.

"Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldează cu decese. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să renunțe la călătoriile care nu sunt imperios necesare în Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone, iar celor aflați deja pe teritoriul acestor state, să urmărească mesajele emise de autoritățile locale și să respecte regulile de conduită și de igienă recomandate", se mai arată în comunicat.



Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL