Așa s-a întâmplat și la spectacolul care a încheiat Ziua Unirii la București, muzica și poezia reușind să strângă laolaltă bucureșteni și români din diaspora, din Italia și Spania, din Austria, Suedia și Statele Unite.
Cuvintele pe care cei plecați nu le găsesc în a exprima dorul de țară, au venit fluent când au cântat muzică folk, aplaudând în picioare și când au tresăltat la cântecele și jocurile populare ale artiștilor de la Casa de Cultură a Studenților.
Din colțul ochiului însă lacrima a început să tremure atunci când i-au ascultat pe Siviu Biriș, actor la Teatrul Național și pe Lavinia Șandru recitând ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!” și ”Doina”, scrise de marii iubitori ai națiunii române, Mihai Eminescu și George Coșbuc. Realizatoare a emisiunii ”Deschide lumea”, Lavinia Șandru este de profesie actriță, absolventă a Facultății de Teatru din Târgu Mureș, ea reușind să amuțească sala cu interpretarea deosebit de sensibilă a poeziei care începe așa: ”Copilo, tu eşti gata/De-a pururea să plângi!/ Şi când eşti tristă, Doino, /Tu inima ne-o frângi. /Dar nu ştiu cum, e bine/ Când plângi, că-n urma ta/ Noi plângem toţi, şi-amarul/ Mai dulce ni-e aşa./ Şi toate plâng cu tine/ Şi toate te-nţeleg,/ Că-n versul tău cel jalnic/ Vorbeşte-un neam întreg. (…)”
Dorința lui Eminescu pentru țara lui de glorii, țara lui de dor, a fost recitată de actorul Silviu Biriș „acompaniat” de sute de voci ale sălii ridicate de-te-miri-unde și creând fiori pe șira spinării. Firele de nisip magnetizate de talentul și harul artistei Mariana Pachis, se înșirau, prin tehnica ”sand art”, în povești bicolore pe ecran, accentuând senzațiile de inimă prea mare într-un piept prea strâmt.
Vocea Liei Lungu, artista care la Revoluție cânta colinde mulțimii strânse în fața Operei din Timișoara și care acum trăiește la New York, a sfredelit toate zăvoarele care mai rămăsese închise, când a cântat ”Imnul dacilor”. Valentin Moldoveanu a cântat de paracă n-ar fi avut nevoie de amplificare melodii pe care le-a lansat cu 30 de ani în urmă și care astăzi sunt în repertoriul multor artiști, fără a se ști cine este adevăratul lor creator. De exemplu, ”Și mă dor ochii mă dor”: scris de autorul de balade Ion Badea și interpretat de Valentin Moldoveanu, cântecul are tânguirea clopotului unui sat părăsit de fiii plecați la muncă în străinătate. Magda Puskas a făcut iarăși lampă la fereasta mamei din ”Galbena gutuie” și a închinat ”O cană cu vin” în cinstea românilor de pretutindeni veniți acasă, să spună în limba lor, ”doar două vorbe”. Emeric Imre, ”Nebun de alb”, a reușit aseară nu să captureze ”regina neagră pentru veșnicie”, ci inimile celor care iubesc poezia, în general, și pe cea a lui Adrian Păunescu, în special. Versurile lui din cântecele ”Treceți batalioane române Carpații” și ”Doamne, ocrotește-i pe români!” au devenit atât de populare încât aproape nimeni nu le mai știe autorul. Fiul poetului însă, Andrei Păunescu, și formația sa ”Totuși”, reușesc să le insufle tuturor celor ce le cântă dragoste de țară și de neam. Văzându-i pe spectatorii spectacolului susținut de Asociațiile Pro Familia, Inițiativa Ecologistă Europeană, de Casa de Cultură a Studenților, Rin Grand Hotel și de realitatea.net, aveai impresia că ieșind din sală, pleacă direct la luptă cu oricine ar mai îndrăzni să spună măcar un cuvânt rău despre români și țara lor.
O seară cu sentimente luminoase, pe care ar trebui nu doar să le purtăm mereu în suflet, dar să le mai și arătăm, căci România, mică sau mai mare, merită iubită.
