Kovesi: Nu sunt perfectă, poate am făcut și eu greșeli, dar niciodată nu am încălcat legea

Monday, 18 March 2019, 14:27 Sursă: REALITATEA.NET

Fosta sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi, s-a aparat, luni, la Inalta Curte fata de acuzatiile Inspectiei Judiciare potrivit carora ar fi incalcat Regulamentul de ordine interioara al Directiei Nationale Anticoruptie cand a emis un ordin prin care a delegat un judecator sa controleze activitatea procurorilor.

Adaugă părerea ta

Sectia pentru procurori din CSM a respins aceste acuzatii, dar Inspectia Judiciara a facut recurs la un complet de 5 judecatori de la Inalta Curte. Kovesi a stat astazi aproape patru ore la Inalta Curte, noteaza ziare.com.

"Nu sunt un om perfect, poate am facut si eu greseli, dar niciodata nu am incalcat legea", a sustinut Kovesi, in fata instantei. Pledoaria fostei sefe DNA a tinut aproape o ora.

Ea a cerut magistratilor sa respinga contestatia Inspectiei Judiciare. "Va rog sa respingeti ca nefondat recursul IJ si sa mentineti hotararea Sectiei pentru procurori a CSM", a spus Kovesi.

"Motivul pentru emiterea ordinului a fost cunoasterea cauzelor. Nu am emis ordinul sa sfidez ordinele procurorului general. Acest ordin a plecat de la o sedinta cu procurorii din judetele in care am constatat ca exista practica neunitara. Cine poate ajuta mai mult procurorii pe acest aspect daca nu judecatorul?", s-a intrebat retoric Kovesi.

"Sunt procuror de 24 de ani si nu am incalcat legea niciodata, nu am fost cercetata disciplinar niciodata in intreaga cariera. Din octombrie 2018, am fost cercetata disciplinar in 4 dosare, am peste 40 de actiuni disciplinare deschise si peste 20 de dosare penale. Este ciudat cum am reusit sa le fac pe toate in ultimul an", a afirmat Kovesi.