Iohannis participă la Ziua Marinei Române. Paradă spectaculoasă cu un distrugător SUA la Constanţa

Wednesday, 14 August 2019, 12:48 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Potrivit agendei sale, şeful statului va participa la festivităţile organizate la Comandamentul Flotei din Constanţa, de la ora 9,55, conform Agerpres.

Joi, de Ziua Marinei Române, între orele 9,45 - 12,30, publicul de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei va putea să admire exerciţiul naval demonstrativ "Forţele Navale Române 19", la care vor participa şi nave şi aeronave militare din Italia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Unităţi navale, aeronave şi detaşamente de militari din SUA, Ucraina şi Italia şi-au anunţat participarea la ceremoniile şi defilarea organizate, joi, la Constanţa, pe esplanada Comandamentului Flotei şi în rada portuară, cu prilejul celebrării Zilei Marinei Române, a informat Statul Major al Forţelor Navale (SMFN)

Conform sursei citate, tradiţia participării unor parteneri străini la sărbătoarea marinarilor militari şi civili este continuată şi în acest an, astfel că la Exerciţiul naval demonstrativ "Forţele Navale Române 19", organizat joi, 15 august, la Constanţa, vor participa detaşamente de militari, nave şi aeronave din Italia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

''Publicul spectator de pe esplanada Comandamentului Flotei va putea să admire în dispozitivul naval de pe mare, în plus faţă de navele militare româneşti, o navă-şcoală ucraineană din clasa Petrushka, precum şi distrugătorul american USS Porter. Secvenţele aeriene vor fi asigurate de aeronave ale forţelor navale şi aeriene române, precum şi de aeronave italiene Eurofighter Typhoon şi un avion american de cercetare P8 Poseidon", se arată în comunicatul Statului Major al Forţelor Navale (SMFN).

Garda de onoare, prezentă la Ziua Marinei Române 2019, este alcătuită din patru detaşamente de militari din Forţele Navale Române şi câte un detaşament de militari din Italia, Ucraina şi SUA, cu detaşamentul Asociaţiei "Tradiţia Militară" încheind formaţia.

Navele-şcoală ucrainene şi distrugătorul american au acostat luni, 12 august, în Portul Constanţa, pentru o escală de trei zile, timp în care sunt planificate vizite, pentru echipajele acestora, la obiectivele turistice de pe litoral.


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL