Coronavirus - România: 18594 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Ingerințele patronului B1 TV, demascate! Realitatea PLUS, ținta materialelor "la comandă"

Monday, 04 May 2020, 22:09 Sursă: Realitatea PLUS

Sorina Matei scrie, pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după ce a fost scoasă de pe post, că primea cu regularitate comenzi din partea lui Sorin Oancea, acționarul majoritar al stației TV. Printre materialele la comandă se numărau și cele despre trustul Realitatea și acționarii săi.

"În mai 2020, (Sorin Oancea – n.r.) dădea mesaje înainte de emisiune că dacă nu dau de scandalul intern de la Realitatea în emisiune, înseamnă că nu mă lasă Rusia şi China sau ceva. (...) Obesiile lui Oancea cu Guşă şi Păcuraru n-am cum să i le rezolv. Eu am făcut anchetele şi pe Realitatea, Guşă, Păcuraru, Moncea, dar n-am obsesii cu nimeni", scrie Sorina Matei, pe Facebook.

Contactat de Realitatea Plus, Sorin Oancea, patronul B1 TV a spus că nu are nimic de comentat în plus față de comunicatul pe care l-a transmis. În comunicat nu există însă nicio reacție cu privire la posibilele materiale denigratoare comandate împotriva Realitatea.

"Am ales să întrerupem la sfârșitul lunii aprilie contractul pe baza căruia Sorina Matei realiza emisiuni pe B1 TV. Nicio legătură cu Ziua Presei, deși "dă bine" ca motiv de victimizare. Nu în ultimul rând, apreciem când o prestigioasă agenție de presă, Sputnik, laudă un fost realizator de programe de la B1 TV. Ne scutește de alte comentarii", se precizează în comunicatul B1 TV.

Sorina Matei îl ia în colimator și pe jurnalistul Petrișor Obae, de la Pagina de Media, pe care îl poreclește "PAY for PLAY – plătește ca să cânte". Și asta pentru că portalul pe care îl coordonează Obae ar fi publicat noua grilă de programe B1 TV în care nu se mai regăsea Sorina Matei.

"Nu știu ce a vrut să spună Sorina Matei acolo. Este dreptul ei să aibă o opinie. Respect opiniile cât sunt bazate pe dovezi. În cazul de față, este la limita calomniei. Este o insinuare pentru ale cărei semnificații trebuie întrebată în primul rând Sorina Matei", a spus Obae.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL