IBM face concedieri

Monday, 26 January 2015, 17:16, Sursă: Mediafax

IBM va concedia în acestă săptămâna aproape 26% din totalul celor 430.000 de angajaţi la nivel mondial, cea mai mare operaţiune de acest fel efectuată de o companie până în prezent, potrivit unor informaţii publicate de revista Forbes, potrivit Mediafax.

Adaugă părerea ta

În cadrul unui program de reorganizare denumit Proiectul Chrome, IBM va desfiinţa 111.800 de posturi, majoritatea din Statele Unite ale Americii

Mutarea ar ajuta compania să se concentreze pe segmentul de cloud computing, potrivit Forbes.

Precedentul record în materie concedieri colective este deţinut tot de IBM. În 1993, gigantul american a concediat 60.000 de angajaţi, relatează Sky News.

Până în prezent, reprezentanţii IBM nu au făcut comentarii pe tema restructurărilor de personal, iar mai mulţi analişti şi-au exprimat deja îndoiala cu privire la numărul uriaş de angajaţi care ar putea fi concediaţi.

IBM a înregistrat un profit net de 5,5 miliarde de dolari în ultimul trimestru al anului trecut, în scădere cu 11% de la 6,2 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului 2013. Veniturile din operaţiuni continue au coborât cu 12%, la 24,11 miliarde de dolari.