Decizia de numire a lui Kovesi în fruntea viitorului Parchet Public European, semnată

Wednesday, 23 October 2019, 22:19, Sursă: REALITATEA.NET

Decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea viitorului Parchet Public European (EPPO) a fost semnată, miercuri, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE, informează legislativul comunitar, relatează Agerpres.

Semnarea deciziei de către cei doi oficiali care reprezintă părţile implicate în proces a avut loc după ce Conferinţa Preşedinţilor a Parlamentului European a făcut pe 16 octombrie ultimul pas pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi drept primul procuror-şef european.

Decizia de validare a Conferinţei Preşedinţilor a urmat după un acord din septembrie dintre negociatorii PE şi ai Consiliului UE privind desemnarea noului şef al Parchetului European în persoana Laurei Codruţa Kovesi.

Consiliul Uniunii Europene a validat formal pe 14 octombrie numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Biroul Procurorului Public European (EPPO), care se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ