CURS BNR. Leul, toropit de căldură, așteaptă briza de la Marea Egee

Wednesday, 15 July 2015, 13:15 Sursă: REALITATEA.NET

CURS BNR. Banca Națională a anunțat un curs aproape staționar pentru leu în raport cu moneda europeană, după ce cotația euro a coborât puternic luni, în prima zi după summitul zonei euro pe tema Greciei.

Diminuarea riscului unui Grexit se vede și în evoluția cursului dolarului american: acesta a crescut ușor la 4,0174 lei de la 4,0101 lei de ieri. 

Francul elvețian s-a ieftinit imperceptibil, cursul ajungând miercuri la 4,2440 lei/franc.

Acordul dintre Grecia și creditorii internaționali, venit la capătul a 15 ore de negocieri dure la Bruxelles în cursul nopții de duminică spre luni, a fost primit cu entuziasm de piețele financiare și valutare.

Euro s-a apreciat rapid în fața dolarului, iar monedele din Europa de Est s-au întărit ușor în raport cu moneda europeană, pe fondul scăderii riscului investițional perceput în regiune.

Cursul euro-leu a scăzut luni 13 iulie la 4,4351 lei/euro, față de cotația de vineri de 4,44 lei. Este cea mai scăzută cotație din ultimele două luni.

Și francul elvețian s-a depreciat în raport cu leul, scăzând de la 4,2474 lei de vineri, la 4,2304 lei, cursul oficial al BNR de luni.

BNR a anunțat, în schimb, o apreciere de 0,59% pentru dolarul american, care a trecut din nou peste pragul de 4 lei: dolarul a fost cotat de Banca Națională la 4,0064 lei.

Prima reacție a piețelor financiare după anunțul privind ajungerea la un acord între țările din zona euro și Grecia cu privire la al treilea plan de salvare din ultimii cinci ani a fost aprecierea puternică a monedei europene în raport cu dolarul și cu celelalte valute.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL