Coreea de Nord a lansat două rachete, în cadrul unui test care a eşuat

Sunday, 29 June 2014, 11:44, Sursă: Mediafax

Coreea de Nord a lansat, duminică dimineaţă, două rachete cu rază scurtă de acţiune care au eşuat în largul coastelor de est, la trei zile după un test similar efectuat de Phenian, potrivit Mediafax.

Adaugă părerea ta

"Coreea de Nord a lansat două rachete în Marea de Est (Marea Japoniei)", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării.

Conform unor surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap, au fost testate două rachete Scud, cu raze de acţiune de cel mult 500 de kilometri.

"Cele două rachete au eşuat în apele internaţionale", a precizat oficialul sud-coreean.

Ministrul nipon al Apărării, Itsunori Onodera, a confirmat că regimul stalinist de la Phenian a lansat mai multe rachete, Guvernul de la Tokyo trimiţând o notă oficială de protest.