Cine NU are drept de vot la alegerile prezidențiale 2019

Monday, 21 October 2019, 17:23, Sursă: REALITATEA.NET

Conform mai.gov.ro, la alegerile prezidențiale 2019 nu au drept de vot: debilii sau alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Adaugă părerea ta

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării  se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Alte articole din: POLITICĂ