PNL a depus astăzi o inițiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal, cu aplicabilitate din 2018, "al cărei scop este să ușureze viața antreprenorilor mici și mijlocii", după cum anunță Raluca Turcan, președinta interimară a liberalilor, pe pagina sa de Facebook.
Concret, acest proiect de lege urmărește diminuarea poverii fiscale pe muncă:
- promovarea măsurii de reducere a cotei de contribuție de asigurări sociale datorată de angajator şi angajat, cu 7 puncte procentuale (de la 39,25 la 32,25)
- reducerea cotei de impozitare a venitului de la 16 la 10%, reducerea cotei de impozitare a profitului de la 16 la 10%,
- transferul plății asigurării de șomaj în totalitate către angajat,
- reducerea cotei de contribuții pentru concedii și indemnizații.
Toate aceste măsuri, prevăzute a intra în vigoare începând cu anul viitor "reprezintă o gură de oxigen de care mediul privat are nevoie pentru a funcționa și pentru a se dezvolta", spune Turcan.
Potrivit proiectului depus de senatorul PNL Florin Citu, măsurile ar mai avea un efect pozitiv: atragerea investitorilor pentru care, la acest moment, mediul economic românesc este mult mai puțin atractiv decât al altor țări din estul Europei. Ungaria, de pildă, are un impozit pe profit de 9%.
Florin Cîţu a anunţat pe pagina de Internet a PNL depunerea legii Re-Start pentru mediul de afaceri, care prevede scăderea cu 7 puncte procentuale a cotelor pentru contribuțiile sociale de la 1 octombrie 2017, precum şi reducerea cotei de impozitare a venitului, dar şi a profitului de la 16% la 10%.
"Împreună cu reducerea contribuţiilor sociale, scăderea cotei de impozitare are rolul de a reduce din impactul creşterii salariului minim asupra companiilor, în special mici şi mijlocii. Reducerea cotei de impozitare a profitului este o măsură necesară având în vedere contextual internaţional în care ţările dezvoltate anunţă tăieri agresive de taxe pentru companii. Mai mult, reducerea acestei cote de impozitare era necesară având în vedere evoluţia investiţiilor străine directe în regiune şi cotele de impozitare a profitului: Bulgaria 10% şi Ungaria 9%", explică economistul liberal.
Inițiatorul crede că, în acest fel, mai mulți bani rămân în economie pentru economisire, investiții și creșterea salariilor în funcție de performanță "și nu sunt distribuiți politic".
Inițiativa liberalilor, deși corectă în teorie, nu pare să-și fi ales momentul potrivit. Bugetul de stat se află sub o presiune fără precedent, în condițiile în care PSD a implementat deja o serie de reduceri de taxe (mai ales pe parte de consum, TVA și impozite la pensii și salarii) și, în paralel, a împărțit cu "cadouri" în stânga și dreapta (creșteri de salarii, pensii, sporuri, angajări etc).
Toate astea înseamnă venituri în scădere abruptă și cheltuieli pe o pantă accelerată. Deci, la orizontul anului 2018 se prevede o "prăpastie bugetară", care poate însemna noi împrumuturi externe sau măsuri de austeritate.
Comentariile critice nu au întârziat să apară: "Care este impactul acestor măsuri? Adică Turcan spune că vin în plus 8 mld lei. De unde, cum? Ce facem, facem încă o dată ca în fața FMI când le ziceam că micșorăm taxele, că vom avea mai multi bani la buget? Nu pricep", scrie jurnalistul Doru Cireașă.
"E facuta ca să vă dați mari ce drăguț e PNL cu mediul de afaceri sau chiar aveți semnale că s-ar putea adopta?", întreabă altcineva pe Facebook.